Şapte persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe DN11A, în afara localităţii Rădăcineşti, comuna Corbiţa, mai multe echipate de pompieri şi ambulanţă fiind mobilizate la faţa locului pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
"Şase echipaje de pompieri militari de la Secţia Adjud şi Punctul de Lucru Podu Turcului, cu două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi două autospeciale de stingere, alături de patru echipaje SAJ, au intervenit la faţa locului", a precizat ISU Vrancea, potrivit Agerpres.
Potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, în accidentul care s-a produs, cel mai probabil, pe fondul neacordării de prioritate, au fost implicate două autoturisme.
Patru dintre victime au fost preluate şi transportate la spital de ambulanţele SAJ, două de SMURD, iar o persoană a refuzat transportul la spital.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii evenimentului.
Accident grav pe DN11A: Șapte persoane au fost rănite
București
15°C
Articole Similare

1.040
Reacția Ambasadei Israelului în România, după profanarea Cimitirului Evreiesc din Reghin chiar de Paști: Semnalul de alarmă tras de diplomați / FOTO
1.040

22
Controale ANSVSA în industria agroalimentară: sute de sancțiuni și amenzi de peste 1,5 milioane de lei
22

2.713
ANALIZĂ Clădirea evacuată cu show de Dominic Fritz fix înainte de sentința ÎCCJ în procesul cu ANI, recuperată de la romi în baza unui proces deschis de administrația Robu
2.713

44
Poliţiştii au deschis dosar penal în urma incendiului de la un bloc social din Constanţa. Ei continuă cercetările întrerupte noaptea trecută
44

2.320
Bogdan Ivan pregătește un proiect uriaș pe axa SUA-România: Se deschide conducta de bani americană
2.320

3.408
Sondaj INSCOP | Scăderea AUR confirmată și de INSCOP după CURS. PSD și PNL sunt în ușoară urcare
3.408

32
Tragedie în Galați: bărbat decedat după ce a fost prins sub un mal de pământ
32

6.049
Primul mesaj de forță al noului Procuror General: Cristina Chiriac a preluat mandatul pentru trei ani
6.049

3.197
Caz șocant la o grădiniță privată: copii puși să se bată între ei la cererea educatoarei. Părinții fac acuzații cutremurătoare
3.197

1.725
Alertă! Spionaj cibernetic masiv al rușilor în România și alte state europene
1.725

57
FOTO România trimite 15 tone de ajutoare umanitare în Liban. Transportul special pleacă cu aeronave militare ale MApN
57

2.625
Fost viceprimar al Aradului, condamnat pentru fraudarea fondurilor europene, a scăpat de pușcărie: Decizia instanței
2.625

1.985
Salvarea nu vine dacă circuli în spatele ambulanțelor ca să scapi de trafic: Legea sancționează încălcarea regulilor de circulație
1.985
















Comentează