Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident în Iran: Doi răniți în urma căderii resturilor unui proiectil militar într-un oraș

BBC
Iran politia religioasa

Un proiectil militar, care ar putea fi o dronă sau o rachetă, a explodat luni în timpul unui test în Iran, iar resturile acestuia au căzut peste un oraş din nordul ţării, rănind două persoane, au anunţat Ministerul Apărării şi mass-media, relatează AFP.

"În timpul unui test de verificare a sistemelor ofensive şi a dronelor, care a fost realizat într-o regiune deşertică, unul dintre ele a întâmpinat o problema tehnică, a deviat de la traiectoria sa şi s-a dezintegrat", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Reza Talainik, la televiziunea publică iraniană, conform agerpres.

"Resturi (ale proiectilului militar) au căzut în cartiere din oraşul Gorgan", a adăugat el, fără a oferi detalii despre natura exactă a proiectilului.

"Două persoane au fost rănite", a declarat un oficial din provincia Golestan, Ali Mohajer, citat de agenţia ISNA.

Potrivit agenţiei Tasnim, rezidenţii acestui oraş de 350.000 de locuitori au auzit un zgomot puternic la prăbuşirea resturilor, mai ales pe una dintre arterele principale. Locuitorii au stins apoi bucăţile care ardeau, potrivit unui videoclip difuzat de agenţie.

Iranul, care se află sub sancţiuni din partea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, dezvoltă o vastă industrie de armament, între care rachete şi drone.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.