Presa de stat iraniană a relatat joi despre un "accident industrial" soldat cu un mort şi un rănit, miercuri seara, la sud-est de Teheran, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Uzina unde a avut loc accidentul se află în regiunea Parchin, la circa 30 de km de capitală. Ştirile nu precizau iniţial identitatea victimei sau cauza accidentului, însă ministerul iranian al apărării a anunţat că este vorba de un inginer pe nume Ehsan Ghad Beigi.
Conform ministerului, obiectivul afectat este o "unitate de cercetare" care îi aparţine.
France Presse menţionează că au existat suspiciuni că în complexul militar din zonă au avut loc în trecut teste cu explozibili convenţionali care pot fi folosiţi în domeniul nuclear. Iranul a dezminţit de mai multe ori informaţiile respective.
Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a inspectat complexul în 2015, când marile puteri au încheiat acordul cu Iranul prin care se limita programul nuclear al acestei ţări, în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale. Iniţial, regimul de la Teheran refuzase să permită accesul AIEA, susţinând că este vorba de un obiectiv militar fără legătură cu activităţile nucleare.
În iunie 2020, explozia unui rezervor de gaz, aflat conform ministerului iranian al apărării într-o zonă publică din Parchin, în apropierea complexului respectiv, s-a auzit până în capitală, însă nu a făcut victime.
Iranul susţine că programul său nuclear a fost vizat de mai multe campanii de atacuri informatice, sabotaje şi asasinate ale unor oameni de ştiinţă. Teheranul acuză Israelul, inamic al regimului islamic iranian.
Autorităţile israeliene au avertizat în repetate rânduri că nu exclud posibilitatea unor acţiuni militare pentru a împiedica înarmarea atomică a Iranului, care pe de altă parte a negat consecvent orice intenţii în acest sens.
Accident la un complex militar din Iran - Un soldat a murit
București
9°C
Articole Similare

321
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
321

599
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
599

43
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
43

1.316
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.316

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

1.897
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.897

2.757
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.757

1.633
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.633

54
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
54

2.286
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.286

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.053
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.053

81
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
81
















Comentează