Un accident grav s-a produs sâmbătă în localitatea Petru Vodă, județul Neamț, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil și s-a prăbușit într-o râpă adâncă. Intervenția salvatorilor a fost una complexă, fiind mobilizate mai multe echipaje de urgență, însă, în ciuda eforturilor, victima nu a mai putut fi salvată.
Intervenție de amploare la locul tragediei
La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri, salvamontiști, ambulanță și poliție, care au acționat pentru recuperarea victimei din zona dificil accesibilă.
Accidentul a avut loc într-o zonă unde terenul abrupt a îngreunat intervenția echipelor de salvare.
Victima, găsită fără semne vitale
Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț au transmis că bărbatul era deja decedat în momentul în care echipajele au ajuns la locul accidentului.
„Ajunse la locul indicat, forţele de intervenţie au constatat că în interiorul autoturismului se afla un bărbat ce nu prezenta semne vitale. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a fost scos din autoturism şi cu ajutorul tărgii UT 2000 a fost adus la drumul principal şi predat reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Ancheta poliției, în desfășurare
Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul, cazul fiind încadrat ca ucidere din culpă.




























Comentează