Accident MORTAL în Prahova - implicate o ambulanță și o mașină: 5 victime

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-03-2020

Actualizat: 03-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O persoană a murit şi patru au fost rănite marţi dimineaţă într-un accident în care au fost implicate o ambulanţă care transporta pacienţi pentru dializă şi un autoturism, produs în localitatea prahoveană Floreşti.

O ambulanţă privată, care transporta pacienţi pentru dializă, şi un autoturism au fost implicate în accident, pe raza localităţii Floreşti.
Un pacient din ambulanţă, încarcerat şi inconştient, scos în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.
În ambulanţă erau 5 pacienţi şi soferul, iar ar în autovehicul era doar soferul.
Patru persoane au fost transportate la spital, iar persoana cu stop cardio-respirator, un bărbat de 62 de ani, a decedat.
La intervenţie au participat un echipaj de stingere, unul de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple şi 3 echipaje SMURD.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri