O mașină a fost lovită, marți, de un tren de călători pe ruta Ploiești-Slănic, la o trecere de cale ferată de pe strada Calea Ploiești, orașul Slănic. Cinci persoane au fost rănite.
Polițiștii din Slănic au fost sesizați marți, în jurul orei 13.00, despre producerea unui accident rutier la trecerea de cale ferată de pe strada Calea Ploiești.
Din primele verificări, un bărbat de 56 de ani conducea mașina care, la traversarea căii ferate semnalizate corespunzător, a fost lovită de un tren de călători ce circula pe ruta Ploiești–Slănic, conform Mediafax.
Șoferul și mecanicul de locomotive, testați cu aparatul etilotest
Șoferul și patru pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Atât șoferul, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările accidentului, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere sau semnalizare falsă.
Comentează