Un autobuz care circula pe DN 13B a intrat, luni dimineaţă, într-un şanţ în localitatea Borzont, comuna Joseni, cei 26 de pasageri, printre care 14 copii, rămânând blocaţi în autovehicul, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, pasagerii au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie, niciunul dintre aceştia neavând nevoie de îngrijiri medicale.
"Un autobuz a părăsit partea carosabilă, iar persoanele din interior nu puteau ieşi, uşile fiind blocate. (...) La sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat faptul că autobuzul era în afara părţii carosabile, înclinat într-un şanţ, în interiorul căruia se aflau 26 de persoane (12 adulţi şi 14 copii) care au fost evacuate şi nu necesită îngrijiri medicale", precizează reprezentanţii ISU Harghita.
La intervenţie s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj SAJ Gheorgheni. Circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ pe un sens.
FOTO Accident pe DN 13B, în Harghita: un autobuz cu 26 de pasageri, printre care 14 copii, a căzut într-un șanț
Autor: Mirea Andreea
Publicat: 01-09-2025
București
6°C
Articole Similare

1.768
BREAKING Rușii au atacat puternic la graniță: O dronă s-a prăbușit pe teritoriul României. A fost emis mesaj RO-Alert
1.768

2.171
VIDEO Accident extrem de grav pe DN15: Patru persoane au murit pe loc, iar un copil de doar 5 luni a fost transportat la spital
2.171

74
Culoarea pe care trebuie să o eviți când zbori cu avionul: Îmbrăcămintea potrivită te scapă de probleme
74

28
Simularea Bacalaureatului - proba la limba şi literatura maternă
28

1.820
Salteaua versus depozitele bancare: dilema financiară care macină milioane de români în 2026
1.820

2.024
Ce ar trebui să spui la interviul de angajare ca să obții un salariu mai mare: O simplă întrebare poate face diferența
2.024

795
Un mare producător auto, amendat cu 125.000 de euro după o breșă masivă de date personale
795

376
RO-Alert pentru județul Tulcea: locuitorii, avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian
376

1.691
Scandal uriaș în sistem: Ofițer de penitenciar, condamnat după ce a 'vândut' o anchetă DIICOT și a protejat traficanți din închisoare
1.691

854
Domeniile cu cele mai multe angajări în această perioadă: Care este topul joburilor
854

1.738
Era unghiilor inteligente e aici: O studentă a creat un lac care transformă manichiura în stylus pentru ecrane tactile
1.738

91
Mai multe localități din județul Prahova și una din Dâmbovița, fără apă potabilă timp de două zile
91

802
Horoscopul zilei de 27 martie 2026. Leii își vor descoperi propria valoare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
802
















Comentează