Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, miercuri după-amiază, pe DN 1B, pe raza localităţii Bucov, elicopterul SMURD urmând să preia o victimă care se află în stare gravă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, trei persoane au fost rănite în urma impactului, una dintre ele, respectiv un bărbat de 64 de ani, fiind inconştientă şi încarcerată, conform Agerpres.
Un elicopter SMURD va prelua victima aflată în stare gravă, a precizat sursa citată. De asemenea, alte două persoane au suferit traumatisme la nivelul feţei şi membrelor inferioare, ele fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Comentează