Accident rutier în Botoșani: trei tinere au fost rănite

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 18-05-2025 20:39

Actualizat: 18-05-2025 23:39

Article thumbnail

Sursă foto: monitorulexpres.ro

Trei tinere au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, pe un drum din localitatea Baranca, comuna Hudeşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau, în total, patru persoane.

"La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, dar şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Darabani şi Dorohoi. Aceştia au constatat faptul că autoturismul era în afara părţii carosabile, răsturnat pe cupolă, iar toate persoanele erau ieşite din autovehicul, acestea fiind conştiente. Trei tinere, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate", au precizat oficialii ISU Botoşani.

În paralel cu cadrele medicale, pompierii au acţionat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri