Doi tineri şi un minor au fost transportaţi cu răni grave la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, fiind victimele unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă seară, pe DN14, la intrare în Şeica Mare dinspre municipiul Sibiu, au anunţat reprezentanţii IPJ şi ISU.
Şoferul maşinii în care se aflau, în vârstă de 22 de ani, a intrat cu maşina într-un cap de pod, pe fondul vitezei prea mari în condiţiile unui carosabil ud.
Un bărbat în vârstă de 27 de ani a suferit o fractură la nivelul membrului inferior, şoferul - un traumatism cranian şi iar un minor - în vârstă de 14 ani - a ajuns la spital cu traumatism abdominal deschis, a transmis purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Raluca Marcu.
"Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, şoferul unui autoturism (bărbat, în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Loamneş) a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. Şoferul şi alţi doi pasageri au suferit vătămări corporale în urma coliziunii. Traficul rutier în acest moment este blocat. Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi continuă cercetările", a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.































Comentează