Un accident rutier, soldat cu rănirea a cinci persoane, dintre care trei minori, a avut loc joi, după orele prânzului, la intersecţia drumurilor judeţene 581 şi 586 potrivit Agerpres.
"La intersecţia DJ 581 cu DJ 586 a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane. Din primele verificări, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism, o femeie de 37 de ani, din Reşiţa, într-o curbă deosebit de periculoasă, ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat. Din accident a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, dintre care trei copii, cu vârste cuprinse între şase şi 14 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
Cele cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în timp ce şoferii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident rutier, soldat cu rănirea a cinci persoane, dintre care trei sunt minori , în județul Argeș
Articole Similare

1.521
Statul l-a „îngropat” din pix: un băcăuan află oficial că a murit, deși merge pe propriile picioare. Explicația autorităților
1.521

2.479
Amănunte cutremurătoare în cazul tânărului care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, la Constanţa: S-ar fi înfuriat că i se reproşa că bea prea mult. A atacat-o pe întuneric
2.479

3.576
Tatăl lui Abi Talent a ajuns în stare gravă la spital. Este în comă după ce a fost implicat într-un accident. S-a suit la volan deși avea permisul suspendat
3.576

363
Gata, vine "cuțitul lui Bolojan"! Reforma administrației, aprobată la sfârșit de ianuarie: Ministrul UDMR al Dezvoltării vine cu ultimele detalii
363

2.975
VIDEO Prezent în România, generalul-şef al NATO se delimitează ușor de Trump în chestiunea Groenlandei: „Ne concentrăm să apărăm Alianţa!”
2.975

44
Patriarhia Română: Orele de Religie reprezintă un drept constituțional pentru elevi
44

5.329
Ciucu face praf serviciul de parcări: „Este o glumă”, bani pierduți, haos generalizat. Încep controalele și amenzile
5.329

5.843
Autostrada care străpunge în premieră Carpații rupe toate graficele: Șeful CNAIR face anunțul așteptat de mulți șoferi din România
5.843

3.284
Val de frig și de concedieri la început de 2026. Restructurări și fabrici care pun lacătul în România
3.284

3.636
VIDEO Călin Georgescu, discurs la "rece" în fața susținătorilor: "Nu trebuie să ne lăsăm conduși de ură și de frică"
3.636

12.877
Sondaj uriaș, efectuat în 28 de țări: Profeția lui Isaak Asimov începe să devină o realitate
12.877

2.102
Sănătatea, pe muchie de cuțit: Sindicatele anunță proteste dacă Guvernul taie veniturile personalului medical
2.102

8.113
Ce se întâmplă în fiecare noapte, la ora 03:17, într-un lift din Cluj: relatările locatarilor îi îngrozesc și pe cei mai curajoși
8.113

















Comentează