Accident șocant într-un parc de distracții: Un carusel s-a prăbușit - 7 copii au fost răniți

Autor: Diana Pană

Publicat: 11-08-2025 15:31

Actualizat: 11-08-2025 18:31

Article thumbnail

Sursă foto: petersmilimodel.blogspot.com

Două ambulanțe au intervenit în satul Costești, raionul Ialoveni, din Republica Moldova, după ce un carusel pe lanțuri destinat copiilor s-a defectat și s-a prăbușit. Șapte copii au fost răniți, iar cinci au ajuns la spital, comunică Moldpres, citat de Mediafax.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), incidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 21:46, iar primele informații arată că defecțiunea a fost cauzată de depășirea greutății maxime admise.

Șapte copii, cu vârste cuprinse între trei și 12 ani, au suferit traumatisme de diferite grade. La fața locului a intervenit inițial ambulanța de la Costești, care a efectuat trierea victimelor, fiind ulterior solicitat sprijinul unei echipe suplimentare din Ialoveni.

Cinci dintre copii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde primesc îngrijiri medicale.

content-image

Reprezentanții CNAMUP le reamintesc părinților importanța supravegherii atente a copiilor în parcurile de distracții, chiar și în locurile considerate sigure.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri