Accident teribil la Bistrița-Năsăud: trei persoane rănite, printre care și un bebeluș

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 17-09-2020

Actualizat: 17-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei persoane au fost rănite după ce au fost lovite de o mașină care s-a răsturnat pe un drum județean din Bistrița-Năsăud. Printre cei răniți este un bebeluș de 9 luni, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc joi pe Drumul Județean 154, în localitatea Șieuț. Conform primelor verificări, a rezultat faptul că o femeie de 42 de ani, din Mărișelu, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Șieuț, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă deosebit de periculoasă, ar fi pierdut controlul acestuia, ar fi ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit 3 persoane care se aflau pe trotuar și apoi s-a răsturnat.

Persoanele accidentate au fost transportate la spital. Este vorba despre o femeie de 31 de ani și copilul ei de 9 luni care se afla în cărucior și o altă femeie în vârstă de 66 de ani, din localitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri