Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accodent în Gheorghe Doja - O ambulanță SMURD a intrat în coliziune cu o căruță fără a exista pacienți sau victime

AGERPRES
spital 112 smurd

O ambulanţă SMURD care se întorcea de la un caz medical a intrat în coliziune, luni, cu o căruţă, în localitatea Gheorghe Doja, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, potivit Agerpres.

În ambulanţă nu se afla niciun pacient iar echipajul medical nu a fost rănit.

Citește și: Lista persoanelor cu funcţii de conducere din Arad care au plătit la PSD pentru menţinerea în funcţii - Supărările generate de inegalitatea cotizaţiilor - dosar

De asemenea, nu au fost înregistrate victime nici din căruţă.

În urma coliziunii, autospeciala SMURD a fost grav avariată şi a ajuns pe un câmp din apropierea drumului.

Poliţiştii IPJ Bacău efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.