Premium
Ce poate fi mai folositor unui ministru al Sănătății în pregătirea unei campanii electorale decât o măsură venită peste noapte, care prin vizibilitate și urgența sa, nu putea fi decât credibilă pentru pacienții români cu cancer, aparținătorii acestora și restul electoratului? Într-o Românie în care cancerul reprezintă a doua cauză de deces, mortalitatea cea mai frecventă ajungând chiar la 46,1% la 100.000 de locuitori pe anumite clase de tumori maligne iar rata de incidență a cancerului fiind dublă față de rata standardizata de incidență, adică de 426,2 la 100.000 locuitori (sursa: INSP), cum ar fi putut un ministru al sănătății să câșige votul de încredere al partidului sau al electoratului său, decât atingând coarda sensibilă a omului de rând; printr-o măsură aparent radicală, ce asigură medicamentele necesare, interzicând distribuirea lor în afara României (recent, într-o declarație a Ministrului, și în afara spațiului European)?
Ce importanță poate avea pentru electorat și pentru pacientul român bolnav de cancer, faptul că o anumită măsură a unui ministru, este luată fără consultări cu actorii din piața farmaceutică, că este însoțită doar de niște justificări lapidare și nici o dată concretă, că nu respectă tehnici legislative sau prevederi europene?
Este evident însă, pentru orice persoană, indiferent de pregătirea profesională, că, pentru pacienții care suferă de cancer și nu numai, este nevoie de multe măsuri ale statului român, nu numai de medicamente suficiente pentru aceste afecțiuni, măsuri pe care românii le așteaptă de ani de zile.
Cum ar fi putut, ministrul sănătății, să facă public numărul real de medici oncologi și de radioterapeuți raportat la numărul crescut de pacienți oncologici sau numărul de spitale care dispun de aparatură specializată; numărul real de medicamente de ultimă generație care sunt comercializate pe piața noastră sau numărul real de medicamente generice care NU s-au retras încă de pe piața noastră; prețul medicamentelor alternative sau al substitutelor achiziționate prin stat atunci când aceste medicamente lipsesc sau numărul medicamentelor achiziționate prin import paralel din UE și prețul acestora etc și în același timp să ne câștige încrederea?
De ce este blamat exportul paralel în România? De ce se interzice? De ce distribuitorii medicamentelor intr-un spațiu European sunt acuzați de imoralitate deși este recunoscută legalitatea în UE a liberei circulații a bunurilor?
Sintagma “paralel” vine de la faptul ca achizițioarea și distribuția medicamentelor se face prin distribuitori angro autorizați, și nu prin producătorii și importatorii direcți ai acestora. Nu poate fi efectuat de către orice entitate sau persoană fizică, ci doar de către distribuitori angro, care au obligații și responsabilități legale naționale și europene, privind distribuția medicamentelor. Comerțul paralel se întâmplă în Europa cu mult înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007. Și mulți au fost aceia care s-au întrebat de ce medicamentele sunt încadrate în categoria bunurilor care pot circula liber în UE.
Motivul este acela că stabilirea prețurilor medicamentelor în UE este lăsată în competența guvernelor și autorităților de reglementare naționale, și se face în funcție de diverși indici economici de țară: PIB, putere de cumpărare și chiar putere de negociere a statelor cu producătorii, în funcție de acești factori. Prin urmare, prețurile nu pot fi unitare în Europa. Prin facilitarea comerțului liber între state, import și export paralel, forurile europene au considerat că astfel, se asigura o competiție a producătorilor de către distribuitorii paraleli, distribuitorii comercializând practic aceleși medicamente dar la prețuri mai mici, atunci când piețele naționale sunt asigurate.
În acest fel, se previne monopolul marilor producători, care în absența unei astfel de concurențe, alta decât cea a medicamentelor generice, ar urma o panta necontrolabila ascendentă. Prin acest mecanism de piața, se asigură accesul tuturor pacienților europeni, la aceleași medicamente dar la un preț mai redus și indirect, economii la nivelul bugetelor de stat și ale caselor de asigurări de sănătate. În cazuri de epuizare sau diminuare a stocurilor unor medicamente, din motive comerciale sau de fabricație ale producătorilor, la nivelul unui stat membru, medicamentele pot fi importate paralel, adică din spațiul intracomunitar, aceasta fiind o alternativă preferată de multe țări, mai puțín de România.
Începând cu anul 2016, majoritatea crizelor de medicamente esentiale, toate mediatizate, ca cea a vaccinului împortiva rujeolei, a imunoglobulinei (n.r. “imunoglobinei”), unor citostatice dar și din alte arii terapeutice, au fost asociate cu exportul paralel ca și cauză principală a lipsei temporare sau definitive ale acestora de pe piață. Și astfel, pe bună dreptate, opinia publică a devenit vulnerabilă la acest tip de mesaj. În realitate, cauzele acestor lipsuri au fost demonstrate ca fiind cu totul altele, fără nici o legătură cu exportul paralel. Recent, în data de 13 septembrie, Ministerul Sănătății a facut public riscul iminent, pentru 10 mii de pacienți bolnavi de cancer, de a nu-si mai primi medicamentele in urmatoarele 6 luni si, pentru a veni in sprijinul acestora, va interzice, preventiv, distribuirea în afara țării, a unui număr impresionant de citostatice și imunosupresoare.
Aceste declarații și această măsură vin în condițiile 1. Unui mesaj privind exportul paralel, eronat dar repetitiv, sugerat opiniei publice, prin intermediul media astfel crescândui-se credibilitatea; 2. Unui mesaj neclar privind cei 10 mii de pacienți vizați, având în vedere ca numai în 2018, numărul bolnavilor cu cancer rămași în evidență a fost de 488.824 (sursa: INSP); 3. Cele mai multe dintre aceste medicamente din lista Ministerului nu au fost exportate vreodată iar cele ce au fost întradevăr exportate, se regăsesc în stocurile la nivel național, făcute publice pe site-ul Ministerului Sănătății; 4. Nici unul dintre actorii din piață, în special cei ce urmează a fi afectați direct, nu au fost consultați în prealabil.
Cu toate că măsura Ministerului a fost una vehement criticată pe toate canalele media, de diverși specialiști din România și chiar de la Bruxelles, se pare că Ministrul Sănătății dorește a implementa totuși această măsură, fără a dezbate public proiectul, cu toți cei implicați, pentru găsirea unor soluții reale, fezabile pe termen lung și asumându-și, pentru România, riscul unei penalizări, pentru ridicarea unor bariere inutile în calea comerțului liber între statele membre UE.
Cancerul este o problema serioasa, si nu una cu care ne putem juca. Cu totii avem rude, prieteni, cunoștințe, care sufera de aceasta boală care ne stigmatizeaza pe toti, bolnavi sau nu. Nimeni nu poate fi acuzat de lipsă de empatie în această situație, cu atât mai mult un ministru al sănătătii sau oricare alt actor din piața farmaceutică, fie el producator sau distribuitor, sau simplu cetățean. Problema însă, nu se poate rezolva doar cu empatie și în nici un caz cu o lipsă de respect, pentru toți cei implicați în acestă problemă, pacient sau companii distribuitoare.
Mortalitatea ridicată datorată cancerului în România nu este cauzată de comerțul paralel, ci de modul defectuos în care autoritățile statului aleg să adere la niște principii europene, să aplice corect legile în vigoare, să consulte specialiști și actorii din piața în elaborarea proiectelor legislative, toate reflectând o lipsă crasă de etică și de moralitate.
“Imoralitatea” unor distribuitori angro care respectă prevederile legale atunci când exportă sau importă paralel, prevederi emise chiar de către Ministerul Sănătății, precum ordinul de ministru prin care este implementată obligația de serviciu public, devine “moralitatea” Ministerului atunci când, deliberat și ignorând cauzele reale ale lipsurilor temporare sau definitive ale medicamentelor din România, face o restricție inutilă, atât pentru distribuția din România și din UE, cât și pentru pacient.
