Tragediile din sănătate, de la Colectiv la bebelușii din Iași, arată eșecul statului în a construi spitale noi, spune președintele Nicușor Dan. Într-o declarație tranșantă, acesta a admis că statul român nu știe să finalizeze spitale în termene rezonabile și a propus ca soluție parteneriatele public-private, prin care unități medicale să fie ridicate și administrate mai rapid.
„E o nenorocire, mai ales când e vorba de copiii mici. Toată solidaritatea, empatia de care putem da dovadă față de familiile care au avut pierderea asta. Spitalele au început să se construiască – spitalul de arși e cam la 80% – dar nu în ritmul în care e nevoie”, a spus Nicușor Dan.
Soluția radicală: parteneriate public-private pentru spitale
Șeful statului a subliniat că problema principală este lipsa de eficiență a statului în gestionarea proiectelor mari de investiții. „Dacă îmi permiteți, la nivel de intuiție acum, trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile. Eu m-aș îndrepta către parteneriate public-private pentru construcția și administrarea de spitale. Sunt modele de astfel de parteneriate, întinse pe 20–25 de ani, care au și avantajul că poți plăti pe toată durata asta atât construcția, cât și întreținerea ulterioară. Astfel, am putea construi mai repede”, a explicat el la Euronews.
Problemele actuale ale bugetului pentru sănătate
Nicușor Dan consideră că, în multe cazuri, soluția nu este modernizarea clădirilor existente, ci demolarea și ridicarea unor spitale noi. „Acolo unde spitalul e prea vechi, să demolăm și să facem altul. Din nou, vorbesc intuitiv, dar trebuie să facem un calcul de eficiență, pentru că prea mult din buget se duce pe spitale și prea puțin pe medicii de familie, policlinici, ambulatorii”, a afirmat președintele.
Ce urmează pentru reforma sănătății în România
Acesta a adăugat că, pentru un sistem de sănătate funcțional, România are nevoie de o strategie care să reducă concentrarea pe spitale și să dezvolte mai mult medicina primară și serviciile ambulatorii. „Când vrem să facem o arhitectură a noului sistem de sănătate, trebuie să luăm în calcul o concentrare mai redusă a spitalelor în acest sistem. Dar toată această intuiție trebuie confirmată de specialiști, prin calcule și socoteli de bani”, a mai spus Nicușor Dan.
Comentează