UPDATE Acoperiș prăbușit peste trei persoane; Una dintre victime, în stare gravă, a murit

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 22-08-2025 21:06

Actualizat: 23-08-2025 00:48

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Trei persoane au fost surprinse vineri de prăbușirea unui acoperiș, în satul Lucieni, comuna Hârtiești, județul Argeș.

 

Potrivit ISU Argeș, la fața locului intervin pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ.

IPJ Argeș a precizat că polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești sunt prezenți pentru sprijinirea intervenției echipajelor medicale.

Potrivit ISU Argeș, o victimă, conștientă, a plecat cu un autoturism civil spre spital, înainte de sosirea forțelor de intervenție. O altă persoană, aflată în stop cardio-respirator, a fost extrasă de pompieri și este asistată de echipajul SAJ. Cea de-a treia victimă primește îngrijiri medicale la fața locului.

 

UPDATE, 21.45 Una dintre cele trei persoane surprinse vineri de prăbușirea unui acoperiș în satul Lucieni, comuna Hârtiești, județul Argeș, a murit.

Echipajele medicale au intervenit prompt, însă victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, anunță autoritățile.

Celelalte două persoane implicate au primit îngrijiri medicale.

La locul incidentului pompierii au intervenit cu autospeciale de stingere și descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ.

 

Foto: ARHIVĂ, cu rol ilustrativ

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri