Județul Constanța a făcut un pas important pe scena cooperării internaționale prin semnarea unui acord de cooperare cu Regiunea Magistau din Republica Kazahstan, vizând consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea de proiecte comune în domenii economice, sociale și educaționale.
Documentul a fost semnat în prezența Președintelui Consiliului Județean Constanța, dl. Florin Mitroi (PNL), a președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României, dl. Mihai Daraban, precum și a reprezentanților Consiliului Județean Constanța, ai Universității “Ovidius” din Constanța, ai CCINA Constanța, operatorilor portuari și unei delegații de oameni de afaceri din ambele regiuni.
Parteneriatul urmărește dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare între cele două regiuni, cu accent pe administrația publică locală, conectivitatea în transport și logistică, valorificând poziția geostrategică a portului Constanța și a portului Aktau de la Marea Caspică. Totodată, acordul prevede inițiative comune în domeniul energiei, investiții reciproce, promovarea turismului și a industriei HoReCa, dar și cooperare universitară și schimburi academice între instituțiile de învățământ superior.
Discuțiile dintre părți au vizat și integrarea portului Constanța în coridorul de mijloc – componentă esențială a fostului Drum al Mătăsii, ce conectează Asia Centrală de Europa prin Marea Neagră.
Semnarea acestui acord confirmă rolul județului Constanța ca hub strategic de cooperare economică și logistică la nivel regional și internațional, consolidând, totodată, poziția liderului administrației județene, Florin Mitroi, ca promotor al dezvoltării durabile și al deschiderii spre noi parteneriate internaționale.
Comentează