Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acord de principiu pentru returnarea în Germania a unor deşeuri nucleare tratate în Franţa

BBC Science Focus Magazine
nuclear

Un acord de principiu a fost găsit pentru a permite întoarcerea în Germania a unor deşeuri nucleare care au fost tratate în Franţa, a declarat joi o sursă apropiată de acest dosar, relatează AFP.

Conform legislaţiei franceze, deşeurile nucleare care intră în Franţa, în special pentru a fi tratate la uzina Orano din La Hague (Manche), nu pot rămâne pe termen lung pe teritoriul naţional, potrivit agerpres.ro.

Un acord de principiu a fost găsit pentru ca ultimele deşeuri nucleare germane care se mai află încă în Franţa să poată porni spre Germania până la sfârşitul lui 2024, a explicat această sursă apropiată de dosar.

Acordul, care leagă uzina Orano şi patru companii de electricitate active în Germania (RWE, PreussenElektra, EnBW şi Vattenfall), a obţinut undă verde de la cele două guverne şi urmează să fie formalizat în următoarele săptămâni.

Conform unei practici obişnuite, în realitate nu vor fi returnate aceleaşi deşeuri ca cele care au intrat în Franţa, ci "echivalentul în masă şi în radioactivitate".

Companiile de electricitate germane au făcut apel la Orano (pe atunci numită Cogema) pentru tratarea şi reciclarea combustibililor lor uzaţi între 1978 şi 2008, pentru o cantitate care reprezintă 5.310 tone de combustibil uzat.

Majoritatea deşeurilor au fost deja returnate în Germania, însă a mai rămas un reziduu, care face obiectul noului acord.

Acesta prevede trimiterea deşeurilor înalt radioactive vitrificate print-un transport unic cu trenul până la sfârşitul lui 2024. Ambalaje metalice de radioactivitate scăzută vor trebui de asemenea trimise în acelaşi interval.

Orano va trebuie să fie plătită pentru această operaţiune, cu o sumă care face încă obiectul unei discuţii comerciale.

Germania, care a decis în 2011 să renunţe la energia nucleară după catastrofa de la Fukushima, a fost mult timp primul client străin al uzinei din La Hague. Aceasta numără de asemenea şi alte ţări printre clienţi, cum ar fi Japonia sau Belgia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.