Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acord între gherila ELN şi guvern în Columbia pentru a suspenda răpirile contra bani

ELN Columbia

Gherila Armatei de Eliberare Naţională (ELN) a convenit cu guvernul columbian să suspende răpirile contra răscumpărare după încheierea de duminică a celei de-a cincea runde de negocieri de pace demarată la începutul lui decembrie la Ciudad de Mexico, potrivit unui comunicat, notează AFP preluat de Agerpres.

Acordul stabileşte că ELN va "suspenda răpirile în scopuri economice (...) în cadrul extinderii încetării focului" în Columbia, precizează comunicatul comun al celor două delegaţii.

Acesta este un "anunţ pe care îl consider transcendent pentru pacea în Columbia", a declarat Vera Grabe, care conduce delegaţia guvernamentală, în cursul sesiunii de închidere a rundei de negocieri începute pe 4 decembrie.

Acordul pune, de asemenea, bazele pentru o nouă prelungire a încetării focului, care în prezent durează până pe 29 ianuarie.

"O prelungire până în februarie este viabilă", a declarat Pablo Beltran, şeful delegaţiei ELN.

A cincea rundă de negocieri menite să pună capăt celor şase decenii de conflict a început în mijlocul celei mai grave crize pe care a cunoscut-o procesul, deschisă de răpirea de către ELN a tatălui fotbalistului Luis Diaz.

Luis Manuel Diaz, tatăl atacantului echipei Liverpool, a fost eliberat pe 9 noiembrie după 12 zile în captivitate. Răpirea sa a provocat o criză în procesul de dialog, care s-a deschis după instituirea unui armistiţiu în iunie.

Cele două părţi au convenit să se întâlnească în Cuba cu începere din 24 ianuarie pentru a şasea rundă de discuţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.