Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acord între producătorii de motoare Safran şi MTU privind repartizarea industrială a lucrărilor în vederea dezvoltării motorului viitorului avion de luptă

AP
avion lupta

Producătorii de motoare francez Safran şi german MTU au ajuns la un acord cu privire la repartizarea industrială a lucrărilor în vederea dezvoltării motorului viitorului avion de luptă eruopean NGF (new generation fighter), au declarat surse din cadrul celor două grupuri industriale pentru AFP, potrivit news.ro.

”Programul SCAF (Système de Combat Aérien du Futur) a trecut azi într-o etapă majoră. Safran Aircraft Engines şi MTU Aero Engines au convenit detaliile parteneriatului lor de la egal la egal în vederea dezvoltării motorului viitorului avion de luptă european NGF”, au anunţat cele două grupuri într-un comunicat.

Parisul şi Berlinul au semnat la 17 iunie, la Salonul de la Bourget, un acord-cadru care structurează trei ţări în jurul SCAF.

În centrul acestui sistem se află viitorul avion de vânătoare de tip NGF, care urmează să înlocuiască actualele avioane de tip Rafale şi Eurofighter la orizontul lui 2040.

Repartizarea industrială constituia un punct de tensiuni între Franţa şi Germania.

Citește și: Activista pentru mediu Greta Thunberg a ajuns la Lisabona după o călătorie de trei săptămâni la bordul unui catamaran

Cele două societăţi au convenit, de asemenea, ”să înfiinţeze o societate comună 50/50, până în 2021, cu scopul de a asigura activităţile de dezvoltare, producţie şi susţinere după vânzare a noului motor care va propulsa avionul”, precizează cele două grupuri.

SCAF asociază avionul de luptă, drone, viitoare rachete de croazieră şi drone care zboară în roi.

Contractele în vederea unor studii cu privire la un prim zbor de demonstraţie în 2026 urmează să fie notificate în ianuarie 2020.

”Acest acord este un pas înainte major, care reflectă voinţa Safran Aircraft Engines şi MTU Aero Engines de a asigura o gestionare solidă şi eficientă a proiectului, în baza unui parteneriat echilibrat şi unor responsabilităţi clare”, au declarat Olivier Andriès, preşedintele Safran Aircraft Engines, şi Michael Schreyögg, directorul programelor la MTU Aero Engines, citaţi în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.