Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acordul Mercosur rupe UE în două tabere: După Irlanda și Italia se revoltă împotriva discriminării fermierilor europeni

proteste viena

Sectorul agricol italian se opune cu fermitate acordului comercial convenit în iunie de Uniunea Europeană cu ţările Mercosur, a anunţat luni, la Bruxelles, ministrul Agriculturii din Italia, Gian Marco Centinaio, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

La finele lunii iunie, Uniunea Europeană şi blocul Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay) au ajuns la o înţelegere privind un tratat de liber schimb, după 20 de ani de negocieri, o realizare care va crea una dintre cele mai extinse zone de comerţ liber de pe mapamond. Conform acestui acord, UE va trebui să îşi deschidă piaţa pentru carnea de vită provenind din statele membre Mercosur.

"Ne exprimăm temerile puternice. Cred că autorităţile de la Roma se vor opune acordului, care trebuie aprobat de toate cele 28 de state membre", le-a declarat jurnaliştilor Gian Marco Centinaio.

CITEȘTE ȘI: Ce e INTERZIS să consumi dacă iei paracetamol: Efectele sunt DEVASTATOARE

Acordul este ca "o armă îndreptată spre tâmpla" sectorului agricol italian, deoarece nu oferă garanţii.

"Va fi o invazie de produse", a avertizat Centinaio, care este unul dintre aliaţii importanţi ai vicepremierului italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga.

Săptămâna trecută, câteva mii de crescători de bovine irlandezi au protestat în faţa Parlamentului de la Dublin, denunţând acordul de liber schimb convenit de Uniunea Europeană cu ţările din blocul Mercosur, precum şi dublul limbaj al UE.

"Impun restricţii de mediu fermierilor din întreaga Europă şi noi trebuie să operăm în conformitate cu normele de mediu. Şi, brusc, încheie un acord cu o ţară care ignoră toate aceste norme", a declarat Hugh Doyle, unul dintre preşedinţii organizaţiei Beef Plan Movement.

Citește și: Bogdan Licu, REACȚIE INCENDIARĂ după decizia CSM în cazul procuroarei Maria Pițurcă: 'Nu înseamnă că e în regulă'

Fermierii irlandezi se tem că acest acord va duce la inundarea pieţei europene cu carne de vită din America de Sud, ceea ce va afecta producţia naţională.

Pentru a-şi proteja piaţa internă, UE a instituit cote de import, astfel încât produsele din statele Mercosur să fie taxate începând cu un anumit prag, în cazul cărnii de vită cota fiind de 99.000 de tone de carne pe an. Cu toate acestea, crescătorii de bovine din Franţa, Italia, Spania, Irlanda şi Polonia au cerut Parlamentului European şi statelor membre UE să respingă acordul UE - Mercosur, îngrijoraţi pentru viitorul sectorului lor şi pentru sănătatea consumatorilor.

În schimb, comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, a promis luni că toate produsele importate în cadrul acordului comercial convenit de Uniunea Europeană cu ţările Mercosur vor respecta normele alimentare impuse de Bruxelles.

"Ne-am asigurat că nu vom avea niciun produs care să ajungă în Uniunea Europeană din ţările Mercosur şi care să nu fie conform cu normele alimentare din UE, precum şi cu ambiţiile în domeniul climei şi mediului înconjurător", a declarat luni Phil Hogan, înainte de reuniunea miniştrilor Agriculturii din cele 28 de state membre UE.

CITEȘTE ȘI: Sănătatea inimii depinde şi de grăsimi. Care sunt grăsimile bune şi unde le găsim

Subiectul îngrijorărilor exprimate de fermierii europeni faţă de acordul de liber schimb între UE şi Mercosur a fost înscris pe agenda reuniunii de luni a Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish).

"Avem ocazia de a prezenta ceea ce conţine în mod exact acordul, pentru că există multe informaţii greşite şi neînţelegeri cu privire la conţinutul acestuia", a subliniat Phil Hogan.

Mai multe state europene, în special marile ţări agricole, precum Franţa, Irlanda sau Polonia, şi-au exprimat prudenţa şi chiar unele îndoieli faţă de acordul UE - Mercosur. În prima linie a celor care contestă acest acord sunt crescătorii de bovine.

"Sper că fermierii noştri vor citi cu atenţie documentul ... şi vor vedea că, în contextul unor negocieri îndelungate, unde am obţinut câştiguri importante pentru industrie, am reuşit de asemenea să reducem nivelul concesiilor noastre pentru agricultură", a adăugat comisarul european.

Phil Hogan a insistat pe faptul că au fost introduse cote pentru anumite produse agricole, precum carnea de vită, zahărul sau carnea de pasăre, dar şi asupra controalelor sanitare care se vor derula aşa cum se practică în prezent. De exemplu, Bruxelles-ul va continua să decidă care sunt abatoarele ce vor avea autorizaţia de a exporta spre UE.

Pentru a-şi proteja piaţa internă, UE a instituit cote de import, astfel încât produsele din statele Mercosur să fie taxate începând cu un anumit prag: 99.000 de tone de carne de vită/an, 100.000 de tone carne de pasăre/an, 180.000 de tone/an pentru zahăr.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.