Rezultatul financiar al acordului privind metalele rare convenit între Ucraina și Statele Unite va dura probabil un deceniu sau mai mult, deoarece investitorii se confruntă cu numeroase obstacole în ceea ce privește punerea în producție a noilor mine din țara devastată de război, notează Reuters.
Dezvoltarea minelor care produc minerale de importanță strategică în țări cu sectoare miniere bine stabilite, precum Canada și Australia, poate dura între 10 și 20 de ani, au declarat joi consultanții minieri. Însă majoritatea zăcămintelor minerale din Ucraina dispun de puține date care să confirme viabilitatea lor economică.
Investitorii ar putea, de asemenea, să ezite să investească bani într-o țară în care infrastructura, cum ar fi energia și transportul, a fost devastată de invazia la scară largă a Rusiei, care durează de trei ani, iar securitatea viitoare nu este garantată.
„Dacă cineva se gândește că dintr-o dată toate aceste minerale vor zbura din Ucraina, visează”, a declarat Adam Webb, șeful departamentului de minerale de la firma de consultanță Benchmark Minerals Intelligence.
„Realitatea este că va fi dificil pentru oameni să justifice investirea banilor acolo când există opțiuni de a investi în minerale critice în țări care nu sunt în război.”
Deși beneficiile financiare ale acordului sunt incerte, oficialii din Ucraina l-au salutat ca pe un progres politic, ei fiind convinşi că va contribui la consolidarea sprijinului SUA pentru Kiev, care a slăbit sub președinția lui Donald Trump. Ucraina are nevoie de sprijinul SUA - în special de arme și bani - pentru a rezista invaziei militare a Rusiei.
Din partea SUA, Donald Trump a promovat intens acordul, în special accesul pe care îl oferă la zăcămintele ucrainene de metale rare, care sunt utilizate în orice, de la telefoane mobile la mașini. Astfel, politica guvernamentală ar putea grăbi investițiile. Statele Unite nu produc cantități semnificative de metale rare și au intensificat războiul comercial cu China, principalul furnizor mondial.
Comentează