Criza carburanților - Șefii OMV merg peste Nicușor Dan

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-03-2026 12:30

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Conducerea OMV va merge, luni, la Palatul Cotroceni, pentru o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, în contextul crizei carburanților, care a izbucnit după atacul Israel-SUA în Iran.

Întâlnirea cu OMV va avea loc la ora 10

Potrivit agendei publice de pe site-ul Președinției, întâlnirea va avea loc la ora 10, după ce , cu o oră înainte, Nicușor Dan va primi o delegație a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Ministrul Energiei vorbește despre scenariile unei crize a combustibililor în România

România dispune de stocuri suficiente de combustibil pentru aproape patru luni, chiar și în scenariul în care importurile s-ar opri complet, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al temerilor privind o posibilă criză energetică.

Ministrul a explicat că rezervele de criză, împreună cu stocurile comerciale existente, ar permite țării să funcționeze la nivelul actual de consum chiar dacă nu ar mai fi importată motorină și nu s-ar mai rafina țiței.

Citește continuarea AICI

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri