Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acţiune de amploare a DNA: 61 de percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe

mascati

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012 - 2015.

În cursul zilei de 28 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

UPDATE 1: Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la clinici oncologie din cadrul spitalelor judeţene Sibiu, Zalău, Târgu Mureş, la CJAS Sălaj, Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă”, Spitalul de zi, Cluj-Napoca, str. Ion Creangă, nr. 34-36, jud. Cluj, Cabinetul Oncologic situat la mansarda Ambulatoriului de specialitate a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Sibiu, str. Hermann Oberth, nr. 2, jud. Sibiu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Bistriţa, str. Alba Iulia, nr. 7, jud. Bistriţa Năsăud şi la firme şi distribuitori de medicamente pentru cancer.

Firme de medicamente oferă unor medici din cadrul unor spitale din judeţele Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa şi Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane şi congrese internaţionale, acoperind şi cheltuieli personale ale acestora, excursii în diverse ţări, bunuri, foloase şi alte servicii, condiţionându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie şi optând pentru varianta medicamentelor, mai scumpă, în locul unor medicamente generice, echivalente, care au aceeaşi compoziţie chimică şi acelaşi efect terapeutic, însă sunt mai ieftine.

UPDATE 2: 16 medici ar fi implicaţi în afacerile ilegale, printre care şefi de clinici şi şefi de secţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.