Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acţiunile UiPath pot fi cumpărate de români pe platforma XTB

UiPath
UiPath

Acţiunile UiPath pot fi cumpărate de români pe platforma XTB cu 0% comision, potrivit unui comunicat al companiei de brokeraj, remis, joi, AGERPRES.

Listarea UiPath pe bursa americană reprezintă un moment istoric pentru piaţa de capital din România, dar este un eveniment remarcabil şi pentru SUA, acesta fiind unul dintre cele mai mari IPO-uri din sectorul de software din istoria Statelor Unite. De aceea, XTB a decis să includă în oferta sa acţiunile UiPath şi oferă 0% comision la tranzacţionarea acestora începând din 21 aprilie 2021, potrivit agerpres.ro.

"Suntem o organizaţie agilă, la rândul nostru o companie de tehnologie şi ne mişcăm mereu foarte repede, în ritm cu cele mai noi tendinţe ale pieţei de capital. Iar de cele mai multe ori reuşim să fim aceia care şi setează tendinţele pieţei de brokeraj din România. De aceea, ne bucurăm că XTB poate să vină în sprijinul investitorilor interesaţi de companii româneşti de succes, iar începând de ieri în portofoliul nostru sunt incluse şi acţiunile primului unicorn românesc, alături de alte peste 4.000 de instrumente financiare", a declarat Irina Cristescu, general manager în cadrul XTB România.

Potrivit analistului financiar XTB România, Radu Puiu, care citează FactSet, doar două IPO-uri din sectorul de software din SUA au depăşit pragul de finanţare de 1,34 miliarde de dolari atrasă de UiPath.

"Totuşi, trebuie subliniat că ambele au avut loc în ultimele şapte luni, scoţând în evidenţă interesul recent pentru sectorul de tehnologie. Furnizorul de baze de date cloud, Snowflake, deţine prima poziţie cu 3,9 miliarde de dolari în septembrie 2020, urmat de Qualtrics, care a obţinut 1,78 miliarde de dolari în ianuarie", a explicat Radu Puiu.

Conform informaţiilor publicate de Bloomberg, au fost vândute aproximativ 24 de milioane de acţiuni la preţul de 56 de dolari pe acţiune. Această cotaţie este superioară intervalului de preţ vizat de 52 - 54 dolari, care şi acesta a fost ajustat în creştere luni de la 43 - 50 dolari. Listarea oferă companiei o valoare de piaţă de 29 miliarde dolari pe baza acţiunilor listate.

Dacă sunt incluse opţiunile pe acţiuni ale angajaţilor şi acţiunile restricţionate, valoarea de piaţă se îndreaptă către pragul de 31 de miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.