Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ActiveWatch se opune demiterii președintelui CNA

CNA

ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Convenția Organizațiilor de Media se opun propunerii ca respingerea raportului anual de activitate al CNA să atragă demiterea din funcție a președintelui Consiliului, întrucât această soluție "ar deschide porțile arbitrariului și abuzului".

Într-o scrisoare adresată celor președinților Comisiilor de Cultură ale Camerei Deputaților și Senatului, Gigel Știrbu și Georgică Severin, organizațiile media propun ca soluție alternativă un mecanism prin care membrii Consiliului să aleagă și să demită președintele instituției cu votul a 2/3 din membri, iar Parlamentul să valideze aceste decizii.
"Am luat cunoștință de inițiativa dvs. de modificare a Legii 504/ 2002, în urma blocajului în care se află instituția de aproape un an. Considerăm oportun demersul și suntem de acord că actualele prevederi legale sunt insuficiente pentru a preveni și regla astfel de situații, prin faptul că nu definesc mecanisme de sancționare și remedierea unui management defectuos. Organizațiile semnatare se opun însă propunerii ca respingerea raportului anual de activitate să atragă demiterea din funcție a președintelui Consiliului", se arată în scrisoarea transmisă, vineri, AGERPRES.
Organizațiile media susțin că deși "soluția este mult mai blândă decât mecanismul similar prevăzut în legea de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune, ea deschide porțile arbitrariului și abuzului, așa cum se întâmplă repetat în cazul TVR/ SRR".
"Președintele Consiliului poate fi, la un moment dat, o persoană care să deranjeze majoritatea parlamentară, ceea ce va crește riscul de a fi demis și retrogradat ca simplu membru prin respingerea raportului. Propunem ca soluție alternativă un mecanism prin care membrii Consiliului să aleagă și să demită președintele instituției, cu votul a 2/3 din membri, iar Parlamentul să valideze aceste decizii. Practic, ar fi utilizat același mecanism prin care președintele Consiliului este numit, deci ar exista și o coerența a legii. Cine numește să și demită, iar Parlamentul să aibă doar rolul de a valida/ invalida, exact ca la numirea în funcție", se mai arată în documentul citat.
Organizațiile semnatare ale scrisorii atrag atenția că "experiența ultimilor 20 de ani demonstrează existența unei înclinații cronice a partidelor politice de control al instituțiilor publice" și consideră necesară "ridicarea unor bariere legislative împotriva unor asemenea tentații".
"Modul în care a fost respins periodic raportul anual de activitate al CA ale televiziunii și radioului public atunci când un partid nou venit la putere a dorit să își exercite influența asupra acestor instituții ne-a demonstrat că acest mecanism nu este unul sănătos din punct de vedere democratic. De asemenea, apreciem că actuala situație din CNA este, în primul rând, efectul acestei nevoi compulsive a politicului de a controla activitatea instituției, prin desemnarea unor persoane care, de cele mai multe ori, plasează loialitatea față de actorul politic care i-a nominalizat mai presus decât interesul public pe care sunt mandatați prin lege să-l servească", se menționează în scrisoare.
ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Convenția Organizațiilor de Media recomandă mediului politic să evite pe viitor astfel de situații și să nominalizeze persoane pentru componența CNA și pentru CA-urile TVR/ SRR în funcție de criterii de competență și integritate.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.