Activități pentru pensionari organizate de deputatul Cristian Rizea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-10-2015

Actualizat: 04-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul Cristian Rizea a ajutat 300 de pensionari să viziteze cea mai mare clădire din Europa, Palatul Parlamentului. Gestul liderului PSD vine după alte câteva activități organizate pentru pensionarii din Sectorul 5.

"Sambata, 3 octombrie, dupa o dimineata petrecuta in sectorul 5 in zona pietei si complexului comercial Rahova, mi-am petrecut restul zilei alaturi de 300 de pensionari vizitand Palatul Parlamentului si continuand apoi cu o deplasare la Manastirea Cernica.

Le multumesc celor care mi-au facut onoarea sa fie alaturi de mine in aceasta frumoasa zi de toamna, continuand, astfel, seria de evenimente dedicate varstnicilor pe care am inceput-o joi, 1 octombrie de "Ziua Internationala a Persoanelor in Varsta", cu un spectacol extraordinar la Palatul Parlamentului si vineri, cu un bal al pensionarilor in Parcul Carol.” a declarat Cristian Rizea, presedinte PSD Sector 5, într-un comunicat de presă remis redacției STIRIPESURSE.RO

content-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri