Actorul britanic Ralph Fiennes va pune în scenă pentru prima dată o operă

Autor: Anca Flondor

Publicat: 02-04-2025 21:03

Actualizat: 03-04-2025 00:03

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Ralph Fiennes va pune în scenă pentru prima dată o operă, în cadrul viitoarei stagiuni a Operei Naționale din Paris (OnP), care va include, de asemenea, o operă cântată în sanscrită și sosirea unor noi coregrafi specializați în dans contemporan.

În cadrul unei conferințe de presă despre stagiunea 2025-2026, Alexandre Neef, directorul general al Operei Naționale din Paris, a confirmat de asemenea efectuarea unor lucrări de renovare, între 2027 și 2029 la Palais Garnier și între 2030 și 2032 la Opera Bastille, ceea ce va impune închiderea, pe rând, a celor două clădiri.

În ianuarie 2026, actorul britanic Ralph Fiennes, care l-a interpretat pe Evgheni Oneghin pe ecran ('Onegin', 1998), va propune propria versiune a operei lui Ceaikovski - o primă punere în scenă pentru el.

Stagiunea 2025-2026 va oferi 364 de reprezentații în cele două sedii ale Operei, Palais Garnier și Opera Bastille. În total, sunt programate 28 de spectacole (17 opere și 11 spectacole de balet), dintre care 18 noi (7 opere și 11 creații coregrafice).

În ceea ce privește creațiile de operă, 'Satyagraha', compusă în 1979 de Philip Glass - o evocare poetică a genezei gândirii politice, filosofice și spirituale a lui Gandhi - va intra în repertoriul OnP (sub conducerea muzicală a lui Ingo Metzmacher). Este prima lucrare cântată în limba sanscrită care va fi prezentată de această instituție.

O altă premieră este cea a artistei video iraniene Shirin Neshat, care va pune în scenă 'Aida', de Giuseppe Verdi. Având ca sursă de inspirație femeile iraniene, ea dorește să evidențieze violența fanatismului religios și influența crescândă a acestuia asupra puterii politice.

În ceea ce privește dansul, noi coregrafi își vor face debutul la OnP: olandezii Imre și Marne van Opstal, spaniolul Marcos Morau, britanicele Morgann Runacre-Temple și Jessica Wright, americanca Micaela Taylor și sud-africanul Mthuthuzeli November

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri