Actorul de pe Broadway John Cunningham a încetat din viaţă la 93 de ani

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-01-2026 15:36

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Actorul american John Cunningham, care a jucat în numeroase producţii originale de pe Broadway, precum "Cabaret", şi care a interpretat roluri secundare în filme precum "Mystic Pizza" sau "Dead Poets Society", a încetat din viaţă la vârsta de 93 de ani, în locuinţa sa din New York, a anunţat familia sa, transmite vineri agenţia EFE, potrivit Agerpres.

De-a lungul unei cariere de aproape 70 de ani, John Cunningham a jucat în numeroase piese de pe Broadway, interpretând roluri precum Nikos în "Zorba", Clifford Bradshaw în "Cabaret", Nicholas Pym în "The Sisters Rosensweig", John Adams în "1776" şi căpitanul E.J. Smith în "Titanic".

"Cea mai mare plăcere a mea este să încerc să mă perfecţionez. Aşadar, ritualul meu este să-mi iau timp pentru mine, să trec în revistă ceea ce s-a petrecut, să mă pregătesc astfel încât să-mi vină inspiraţia în momentul în care sunt pe scenă. Să fiu pregătit să fiu viu", a declarat el într-un interviu acordat Playbill în 1997.

În cinematografie, John Cunningham a avut roluri secundare în filme precum "Mystic Pizza" şi "Dead Poets Society". Activitatea sa în televiziune include, de asemenea, apariţii în "Law and Order", "30 Rock" şi "The Good Wife".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri