Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Gary Oldman şi NBCUniversal, daţi în judecată pentru scenariul Darkest Hour

Gary Oldman

Un scenarist a deschis o acţiune legală pe numele actorului Gary Oldman şi al companiei NBCUniversal în care susţine că filmul „Darkest Hour”, recompensat cu două trofee Oscar în urmă cu doi ani, a preluat câteva invenţii istorice dintr-un scenariu al lui despre Winston Churchill care nu a fost produs, informează Variety, potrivit news.ro.

Ben Kaplan, profesor şi scriitor care a lucrat pentru câteva seriale History Channel, a depus plângerea la o curte de justiţie din Los Angeles.

El susţine că Oldman s-a alăturat iniţial proiectului lui, la care a renunţat pentru a juca în „Darkest Hour”. Oldman a fost apoi premiat cu Oscar pentru felul în care a interpretat rolul Winston Churchill în filmul regizat de Joe Wright pe baza scenariului scris de Anthony McCarten.

Citește și: Fostul senator Gigi Chiru, cercetat pentru luare de mită încă din 2014, ar putea scăpa de acuzații - DNA încearcă a doua oară clasarea dosarului său

În documente este reclamat faptul că „Darkest Hour” - produs de Working Title Films şi Universal - a împrumutat din scenariul lui Kaplan scene şi elemente istorice inventate.

Spre exemplu, ambele scenarii conţin o scenă în care Churchill încearcă să convingă o pisică să iasă de sub pat. Şi mai semnificativ, ambele scenarii - se arată în documente - prezintă, în mod fals, că Churchill a venit cu ideea unei armade civile britanice care a ajutat la evacuarea Dunkirk. În plus, amândouă au acelaşi arc narativ şi se încheie cu discursul „We shall fight on the beaches” al lui Churchill.

Acuzaţi în proces sunt Oldman, agentul lui şi managerul lui, alături de NBCUniversal, Working Title şi Focus Features.

Este susţinut că Oldman şi echipa lui au avut acces la trei versiuni ale scenariului lui Kaplan.

Ben Kaplan a început să scrie scenariul în 1999 şi l-a înregistrat la Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild of America) în 2002. S-a asociat în 2011 cu un producător, care apoi a făcut un parteneriat cu StudioCanal şi Sierra/Affinity. Producătorul a fost şi cel care a făcut eforturi pentru a-l coopta pe Oldman şi au căzut de acord că actorul urma să primească un onorariu de 6 milioane de dolari. Gary Oldman a renunţat la proiect în martie 2015.

NBCUniversal a refuzat să comenteze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.