Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Michael Fassbender a fost victima unui accident spectaculos în cursa de 24 de ore de la Le Mans

SHUTTERSTOCK
alicia vikander michael fassbender

Michael Fassbender a fost victima unui accident spectaculos, duminică, în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Actorul germano-irlandez a pierdut controlul Porsche-ului şi s-a lovit cu violenţă de un parapet, conform imaginilor surprinse în momentul virajului dar şi de la camera de filmat de la bordul vehiculului, potrivit news.ro.

Actorul nu a fost rănit, dar maşina sa grav avariată nu a revenit pe circuit.

Este a doua oară când Michael Fassbender participă la curse cu motor, la categoria amatori.

"O victorie la Le Mans ar depăşi un Oscar", a declarat, duminică, actorul de două ori câştigător de Oscar, pentru cotidianul Ouest France.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans, care împlineşte anul acesta 100 de ani, rămâne nu numai una dintre cele mai mari curse de maşini din lume, ci şi o sărbătoare populară care atrage public din toată lumea.

Înainte de Michael Fassbender, mai mulţi actori s-au aventurat de circuitul mitic, precum Paul Newman, Jean-Louis Trintignant sau Patrick Dempsey, care a participat de patru ori, în 2009, 2013, 2014 şi 2015.

Actorul francez Jean-Louis Trintignant, pasionat de cursele de maşini, la fel ca unchiul său Maurice Trintignant, a participat la eveniment în 1980. Nu a avut amintiri prea bune despre aceasta. Aflat într-un Porsche 935 galben cu Anny-Charlotte Verney şi Xavier Lapeyre, el a fost nevoit să se retragă după un accident cu viteză foarte mare în linia dreaptă Hunaudières.

„În acele câteva secunde, chiar am crezut că voi muri”, a spus el pentru Maine Libre în 2012.

Paul Newman a participat la o singură ediţie a cursei, în 1979, dar aproape că a câştigat la vârsta de 54 de ani.

Actorul Steve McQueen a avut un impact profund asupra ediţiei din 1970... fără să fi putut participa la ea. Actorul venise în Franţa pentru a filma secvenţe pentru un film numit "Le Mans" şi regizat de Lee H. Katzin. Un film pe care Michael Fassbender a spus că l-a văzut "poate de trei ori". Steve McQueen a sperat să concureze la eveniment cu un Porsche 917 împreună cu britanicul Jackie Stewart, campion mondial în cursa de Formula 1, ceea ce companiile sale de asigurări au refuzat categoric.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.