DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Actorul Richard Gere, în vârstă de 70 de ani, și soţia lui, Alejandra Silva, aşteaptă al doilea copil

reginele.ro
richard gere

Actorul Richard Gere, în vârstă de 70 de ani, şi soţia lui, Alejandra Silva, în vârstă de 36 de ani, aşteaptă al doilea copil, scrie El Pais, potrivit news.ro.

Antreprenoarea şi actorul s-au căsătorit în aprilie 2018 şi au devenit, în februarie 2019, părinţii unui băiat. Având în vedere că sarcina Alejandrei Silva are peste trei luni, ei vor deveni din nou părinţi în primăvara anului viitor.

Pentru amândoi, acesta va fi al treilea copil. Alejandra Silva mai are un fiu, Albert, în vârstă de 7 ani, din căsătoria cu magnatul Govind Friedland. Actorul este şi tatăl lui Homer James Jigme, născut în urmă cu 20 de ani, în mariajul cu actriţa Carey Lowell, cu care a avut o relaţie între 2002 şi 2013.

ALERTĂ - Victor Ponta îi dă afară din partid pe cei care au votat Guvernul Orban: 'Ne despărţim de aceşti foşti colegi care au ales să fie alături de Putere'

Gere şi Silva s-au cunoscut în 2014, în Italia, într-unul dintre hotelurile pe care ea le administra. S-au căsătorit, patru ani mai târziu, la New York.

În urma acestei căsătorii, Richard Gere petrece mai mult timp în Spania. Recent, s-a întâlnit cu prim-ministrul în exerciţiu, Pedro Sánchez, pentru a discuta despre situaţia persoanelor fără adăpost. În plus, el este implicat şi în activitatea ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.