DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Actrița Ana de Armas o va înlocui pe Scarlett Johansson în filmul 'Ghosted'

express.co.uk
Ana de Armas

Ana de Armas o va înlocui pe de Scarlett Johansson în "Ghosted", după ce actriţa americană a abandonat filmările la acest thriller de acţiune, pe care Apple preconizează să-l lanseze pe platforma sa de televiziune, relatează EFE.

Astfel, actriţa de origine hispanică îl va avea partener pe Chris Evans, cu care a mai jucat în "Knives Out" şi alături de care a colaborat deja în "The Gray Man", un film de suspans pe care îl pregătesc fraţii Russo, care au realizat filmul cu supereroi "Avengers: Endgame", conform news.ro.

Potrivit informaţiei publicate vineri de revista Deadline, plecarea lui Johansson s-a făcut în termeni amicali şi s-a datorat faptului că actriţa este implicată în alte proiecte ce coincideau cu filmările la noua peliculă.

Nu se cunosc multe lucruri despre "Ghosted", una dintre marile mize cinematografice ale platformei Apple TV+, deşi compania tehnologică a descris noul proiect drept un film romantic şi de acţiune.

Apple are în agendă mai multe proiecte de anvergură, precum "Killers of the Flower Moon", în regia lui Martin Scorsese, şi "Kitbag", regizat de Ridley Scott şi cu Joaquín Phoenix în rolul principal.

La rândul său, Ana de Armas a fost văzută recent în cel mai recent film din saga James Bond, "No Time To Die" şi aşteaptă lansarea pe Netflix a unui film biografic, "biopic", în care o interpretează pe Marilyn Monroe, alături de filmul deja menţionat, "The Gray Man".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.