Actriţa Lori Loughlin a fost condamnată vineri la două luni de închisoare şi o amendă de 150.000 de dolari după ce a pledat vinovată într-un scandal de dare de mită de către mai mulţi părinţi înstăriţi pentru admiterea copiilor lor la universităţi prestigioase din Statele Unite, transmite AFP preluat de agerpres.
Soţul actriţei, stilistul Mossimo Giannulli, a fost condamnat vineri la cinci luni de închisoare în acelaşi dosar.
Judecător federal din Boston Nathaniel Gorton a urmat recomandările procurorului federal din Massachusetts în aplicarea acestei sentinţe, după o audiere de aproximativ treizeci de minute, organizată prin videoconferinţă din cauza pandemiei de COVID-19.
Actriţa în vârstă de 56 de ani, care a devenit faimoasă pentru rolul din serialul "Full House", va trebui să se supună timp de la doi ani după ieşirea din detenţie unui regim de supraveghere şi să efectueze 100 de ore de muncă în folosul comunităţii.
"Îmi pare sincer şi profund rău", a declarat Lori Loughlin, citind în lacrimi o declaraţie pregătită pentru audiere."Cred în Dumnezeu şi în răscumpărare şi voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a îndrepta lucrurile".
Actriţa şi soţul ei au pledat vinovaţi în luna mai pentru acuzaţia de transfer bancar fraudulos. În schimbul recunoaşterii vinovăţiei, procurorul federal din Massachusetts a renunţat la alte două capete de acuzare, recomandând această sentinţă relativ blândă.
Cuplul a fost acuzat că a plătit unui intermediar 500.000 de dolari pentru a asigura admiterea celor două fiice ale lor la University of South California. Prin William Singer, cel care a intermediat operaţiunea, fiicele lor au fost recomandate drept candidate valoroase pentru echipa de canotaj a universităţii, în pofida faptului că acestea nu practică acest sport.
Prezentându-se ca fundaţie, organizaţia lui William Singer ar fi primit în total 25 de milioane de dolari de la părinţi binevoitori, dornici să îşi vadă odraslele admise la universităţi prestigioase precum Yale, Georgetown sau Stanford.
Dintre cele 55 de persoane inculpate în acest scandal, 41 s-au declarat deja vinovate, majoritatea primind sentinţe cu închisoarea de câteva luni.
Actriţele Lori Loughlin şi Felicity Huffman (Desperate Housewives) sunt cele mai cunoscute figuri din acest dosar. Felicity Huffman a fost condamnată la două săptămâni de închisoare şi a petrecut 11 zile în spatele gratiilor în octombrie anul trecut.
Actriţa Lori Loughlin, condamnată la două luni de închisoare în scandalul privind admiterea în învăţământul superior
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
3

609
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
609

14
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
14

20
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
20

4.477
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
4.477

36
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
36

4.249
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
4.249

106
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
106

103
Siria anunţă un "amplu atac" cu drone împotriva bazelor sale din apropierea frontierei cu Irakul
103

33
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în arhipelagul Vanuatu - Nu s-a emis alertă de tsunami
33

73
VIDEO Ucraina a lovit un centru important pentru producţia de drone a Rusiei
73

60
Lituania intenționează să amenajeze fâșii de contramobilitate la frontiera cu Federaţa Rusă și cu Republica Belarus
60

3.135
Operațiune secretă: Rusia infiltrează rețelele de spioni în Europa / „Colaborezi sau faci 15 ani de închisoare”
3.135
















Comentează