DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Acuzații de SPIONAJ bulversează ONU - un funcționar a fost reținut: riscă pedeapsa cu moartea

YouTube
Moncef Kartas

Un funcţionar al Naţiunilor Unite, Moncef Kartas, reţinut la 26 martie de autorităţile din Tunis, este acuzat de 'spionaj în beneficiul unor interese străine', a declarat vineri purtătorul de cuvânt al tribunalului specializat în lupta antiteroristă, Sofiane Selliti, potrivit EFE şi AFP. Dacă va fi găsit vinovat riscă chiar pedeapsa cu moartea, scrie presa locală, informează Agerpres.

Citește și: Varujan Vosganian DINAMITEAZĂ referendumul lui Klaus Iohannis: 'Tema este falsă. Atunci ar trebui să facem cinci referendumuri'

De naţionalitate tunisiană, expertul în guvernanţă securitară şi membru al grupului de experţi din cadrul Comitetului de sancţiuni împotriva Libiei, Kartas a fost arestat la sosirea sa în Tunis şi se află de atunci în arest provizoriu.

Kartas a compărut joi în faţa unui tribunal tunisian.

'Un judecător de instrucţie a emis un mandat de încarcerare împotriva lui Kartas şi a altor patru persoane şi a ordonat deschiderea unei anchete pentru culegerea de informaţii de securitate legate de lupta împotriva terorismului şi difuzarea acestor informaţii prin încălcarea legii', a indicat Sofiene Selliti, purtător de cuvânt al parchetului.

În martie, autorităţile tunisiene au indicat că Moncef Kartas este suspectat de 'spionaj în beneficiul unor părţi străine', fără să le numească.

'Au fost confiscate documente secrete care conţineau date detaliate sensibile de natură să aducă atingere securităţii naţionale, precum şi echipamente tehnice interzise în ţara noastră, care puteau fi utilizate pentru a bruia sau intercepta comunicaţiile', a declarat Ministerul de Interne tunisian într-un comunicat de presă.

ONU a reamintit că, în calitate de expert mandatat de Naţiunile Unite, Kartas beneficiază de imunitate diplomatică.

Totodată, Naţiunile Unite şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la reţinerea sa şi a declarat că încearcă să afle cauzele şi condiţiile în care este deţinut, dar că nu a făcut progrese în acest sens.

Citește și: 'Eroi în iadul condus de Lazăr': PSD prezintă numele-surpriză pe care i le-a pregătit lui Iohannis

'Ne preocupă faptul că este în continuare încarcerat, secretarul general a ridicat această problemă şi suntem în continuare în contact cu autorităţile competente', a declarat Stéphane Dujarric, purtător de cuvânt al şefului ONU, António Guterres.

Organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch a cerut autorităţilor tunisiene să 'explice imediat această arestare şocantă a lui Kartas' şi 'să-i permită accesul la un avocat', reamintind că intră în obligaţia Tunisiei de a 'coopera cu anchetatorii comitetului' de experţi al ONU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.