Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ACUZAȚII: SRI-ul, reintrodus în anchetele penale de Guvernul Cioloș

sri

O Hotărâre de Guvern, adoptată de Cabinetul Dacian Cioloș, la patru zile de la alegerile parlamentare de anul trecut, reintroduce, indirect, Serviciul Român de Informații în unele anchete penale care nu privesc infracțiuni care țin de siguranța națională, informează Jurnalul Național.

Astfel, peste 150 de ofiţeri SRI au fost detaşaţi, în ultimii ani, la ANAF. Iar, printr-o hotărâre de Guvern, aceştia pot introduce în baza lor de date, informaţii care pot fi preluate de DNA sau de Poliţie.

În data de 15 decembrie 2016, Cabinetul tehnocrat, prin semnătura premierului Dacian Cioloș, a ministrului de Interne, Dragoș Tudorache, a ministrului Finanţelor, Anca Dragu, și a ministrului de Externe, Lazăr Comănescu, a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 946/2016 de modificare a HG 966/2010 privind dreptul de acces al autorităților publice române la Sistemul Informatic Național de Semnalizări (SINS). Noul act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I-a, cu numărul 1.025 din data de 20 decembrie 2016, la nouă zile de la consumarea alegerilor parlamentare.

Olguța Vasilescu, atac dur la Iohannis: A compromis investițiile din acest an

Potrivit acestei HG, vechiul text referitor la instituțiile care au acces la bazele de date ale SINS se modifică, prin introducerea pe listă a două noi instituții publice. Este vorba despre Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, cu tot cu serviciile comunitare regim permise și înmatriculare a vehiculelor, pe de o parte, precum și despre Agenţia Națională de Administrare Fiscală (ANAF), inclusiv a Direcției Generale a Vămilor, pe de altă parte.

Până la adoptarea acestui act normativ, aveau acces la baza de date a Sistemului Informatic Național de Semnalizări Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Pașapoarte, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției și Instanțele Judecătorești, precum și Ministerul Public (Parchetul General, DIICOT, DNA, parchetele de pe lângă curți de apel sau de pe lângă tribunale).

Odată cu introducerea ANAF și a Direcției Regim Permise pe lista entităților care pot accesa această bază de date, Guvernul Cioloș a modificat și Anexa 1, care face parte integrantă din HG 946/2016, referitoare la categoriile de semnalizări și tranzacțiile la care au acces autorităţile publice menționate în acest act normativ.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală va avea dreptul, pe de o parte, atât de a introduce date în Sistemul Informatic Național de Semnalizări din bazele de date proprii, modificarea și ștergerea acestor date, cât și consultarea lor, în scopul modificării sau ștergerii, și, pe de altă parte, să consulte și să extragă datele cuprinse în semnalizările introduse în această bază de date.

Ce informații are dreptul ANAF să acceseze sau să introducă în baza de date SINS? Fiscul poate, începând cu 20 decembrie 2016, să consulte semnalizările cu privire la persoanele sau bunurile în scopul efectuării de controale discrete. De asemenea, ANAF poate consulta semnalizări privind bunurile controlate pentru a fi confiscate sau folosite ca probă în cursul procedurilor penale - cum ar fi autovehiculele cu o capacitate cilindrică de peste 50 de centimetri cubi, ambarcațiuni și aeronave, remorci cu o greutate de peste 750 de kilograme fără încărcătură, caravane, echipamente industriale, motoare exterioare și containere. De asemenea, ANAF mai are acces la bazele de date privind documente oficiale în alb care au fost pierdute sau notificate autorităţilor emitente ca fiind furate din străinătate, sau la documente de identitate eliberate, de tipul pașapoartelor, cărților de identitate, permiselor de conducere, documentelor care atestă sediul respectiv, reședința pe teritoriul României și documentelor de călătorie furate sau însuşite ilegal, precum și a celor anulate sau notificate autorităților emitente ca fiind furate în străinătate.

O altă categorie de date înscrise în SINS la care ANAF are acces prin acest HG sunt certificatele de înmatriculare a vehiculelor care au fost furate sau utilizate în mod fraudulos, dar și să consulte sau să furnizeze SINS date referitoare la documentele de înmatriculare a vehiculelor care au fost pierdute sau anulate.

Pentru toate informațiile de mai sus este permis, prin Hotărârea de Guvern nr. 946/15 decembrie 2016, accesul atât al ANAF, cât și al Direcției Regim Permise și Înmaricularea Vehiculelor. Fiscul, însă, a primit acces și la alte tipuri de informații existente în bazele de date ale Sistemului Informatic Național de Semnalizări. Aceste informații vizează armele de foc, bancnotele, valorile mobiliare și mijloacele de plată cum ar fi cecurile, cărțile de credit, obligațiunile sau acțiunile care au fost furate, însușite ilegal, pierdute sau anulate.

Guvernul Grindeanu, LOVITURĂ pentru Guvernul Cioloș: Susține respingerea unei OUG controversate

Prin introducerea pe lista autorităților naționale competente să acceseze baza de date a Sistemului Informatic Național de Semnalizări a Agenției Naționale de Administrare Fiscală se reasigură, practic, accesul SRI la date și informații care nu au legătură cu fapte ce pot intra sub incidența legii penale și care nu au legătură cu infracțiunile care țin de securitatea națională. La fel cum aceeași introducere a ANAF pe lista cu pricina permite ofițerilor SRI detașati la autoritatea fiscală să furnizeze date și informații care nu au legătură cu securitatea națională și care pot fi utilizate ca mijloace de probă în procesele penale.

Asta, deoarece Sistemul Informatic Național de Semnalizări funcționează, potrivit legii, în domeniile controlului trecerii frontierei de stat, al respectării regimului vamal, al eliberării vizelor și al permiselor de ședere, precum și al celorlalte controale și activități specifice efectuate de organele de poliţie sau de alte autorităţi, în scopul asigurării ordinii și liniștii publice.

Legea stipulează, în anexele sale, ce persoane riscă să aibă datele introduse în SINS. O primă categorie vizează persoanele care fac obiectul unor proceduri de extrădare sau de predare în baza unui mandat european de arestare. Mai sunt vizați străinii împotriva cărora s-a dispus măsura nepermiterii intrării sau ieșirii din țară sau cei împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, returnării sau împotriva cărora a fost dispusă o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României.

De asemenea, în bazele de date SINS se introduc informații cu privire la persoanele dispărute sau care, în interesul propriei protecții ori pentru prevenirea unor amenințări, trebuie plasate în mod provizoriu într-un loc sigur, la cererea autorităților competente sau a autorităților judiciare competente. Același lucru se întâmplă în cazul persoanelor citate pentru a se prezenta în fața autorităților judiciare, în cadrul unor proceduri penale care antrenează răspunderea cu privire la fapte pentru care au fost urmărite, în scopul comunicării locului unde își au reședința sau domiciliul.

Nu în ultimul rând, mai este vorba despre persoanele cărora trebuie să li se comunice o hotărâre penală ori o cerere de a se prezenta pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate, informații despre aceștia fiind introduse în baza de date SINS la cererea autorităților judiciare competente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.