Lege votată în Senat: Schimbare majoră pentru cei care ajung să divorțeze

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 27-02-2026 12:36

Actualizat: 27-02-2026 12:48

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Senatul a votat proiectul de lege care vizează modificarea Codului Civil în ceea ce priveşte păstrarea numelui după divorţ. Astfel, persoanele divorţate îşi pot păstra numele din timpul căsătoriei fără acordul fostului soţ. Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului, afirmă că alegerea numelui este „o manifestare individuală de voinţă, nu o negociere sau un instrument de presiune”. Potrivit proiectului, se deblochează procedura divorţului la notar atunci când conflictul era doar asupra numelui.

Prevederile proiectului de lege

Potrivit sursei citate, proiectul a primit raport de admitere, cu amendamente admise, din partea Comisiei juridice şi a fost adoptat de Senat.

Concret, legea elimină acordul fostului soţ ca o condiţie pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei.

Alina Gorghiu explică care sunt modificările legislative

📢 Numele tău. Decizia ta!

Senatul României a votat proiectul de lege pe care l-am inițiat alături de mai mulți colegi privind modificarea Codului civil în materia numelui după divorț.

Proiectul a primit raport de admitere, cu amendamente admise, din partea Comisiei juridice  și a fost adoptat de Senat.

Ce schimbă concret legea?

✔️ Elimină acordul fostului soț ca și condiție pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei.

✔️ Fiecare persoană decide singură ce nume poartă după divorț.

✔️ Dacă nu se exprimă o opțiune, se păstrează automat numele din timpul căsătoriei.

✔️ Se deblochează procedura divorțului la notar atunci când conflictul era doar asupra numelui.

Am modificat articolele 375, 376 și 383 din Codul civil pentru a transforma alegerea numelui într-o manifestare individuală de voință, nu într-o negociere sau într-un instrument de presiune .

Este o intervenție legislativă punctuală, dar cu efect real:

mai puțină birocrație, mai puține procese inutile și mai mult respect pentru identitatea fiecărei persoane.

Proiectul vine la Camera Deputaților, care este for decizional.”, scrie Alina Gorghiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri