Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzat de epurare etnică, Azerbaidjanul încercă să opreacă exodul armenilor: Facem apel la rezidenţii armeni să nu-şi părăsească locuinţele

Nagorno-Karabah

Acuzat de "epurare etnică" de către Erevan, Azerbaidjanul le-a cerut joi "rezidenţilor armeni" din autoproclamata republică separatistă Nagorno-Karabah, care fug în masă, să "nu-şi mai părăsească locuinţele", relatează France Presse, potrivit Agerpres.

În timp ce 70.500 de armeni - conform unui nou bilanţ al Erevanului - au plecat din republica separatistă, care joi şi-a anunţat autodizolvarea după o existenţă de 30 de ani, Baku s-a declarat pregătit să organizeze o vizită a ONU în regiune, a indicat Ministerul azer de Externe.

Premierul armean "Nikol Paşinian ştie foarte bine că rezidenţii armeni părăsesc Karabahul din bunăvoie", susţine MAE azer într-un comunicat, în care neagă orice fel de abuzuri.

"Este decizia lor personală şi nu are nimic de-a face cu migraţia forţată. Dacă unii dintre rezidenţii armeni nu doresc să trăiască sub incidenţa legilor din Azerbaidjan, nu îi putem forţa să facă acest lucru", argumentează diplomaţia azeră.

"Dimpotrivă, facem apel la rezidenţii armeni să nu-şi părăsească locuinţele şi să devină parte a societăţii multietnice a Azerbaidjanului", transmite MAE azer în acest comunicat.

Celor care au decis să rămână, preşedintele azer Ilham Aliev le promite drepturi "garantate", iar Baku îşi propune să organizeze o vizită a ONU în regiune.

Dar zeci de mii de armeni au fugit deja, de teama represaliilor, pe singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia, pe care Baku l-a redeschis duminică, după luni de blocaj.

Cel puţin doi foşti lideri ai enclavei au fost arestaţi de Azerbaidjan în timp ce încercau să ajungă în Armenia.

Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a acuzat Azerbaidjanul de "purificare etnică", afirmând că "în următoarele câteva zile" nu vor mai exista armeni în enclava cu o populaţie de 120.000 de locuitori.

Ambasadorul Azerbaidjanului la Londra, Elin Suleimanov, a declarat joi, într-un interviu pentru Reuters, că Baku nu doreşte un exod în masă din Karabah şi că nu încurajează oamenii să plece.

El a declarat că Azerbaidjanul nu a avut încă şansa de a dovedi ceea ce spune că este angajamentul său sincer de a oferi condiţii de viaţă sigure şi mai bune pentru acei etnici armeni care aleg să rămână.

Kremlinul a declarat joi că monitorizează îndeaproape situaţia umanitară din Karabah şi a precizat că forţele ruse de menţinere a păcii din regiune oferă asistenţă locuitorilor. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să efectueze o vizită în Armenia.

În acelaşi timp, opoziţia armeană a făcut apel joi la o demonstraţie în centrul Erevanului, sâmbătă, pentru a protesta faţă de modul în care guvernul a gestionat situaţia din autoproclamata republică Nagorno-Karabah, după ce Azerbaidjanul a obţinut autodizolvarea acesteia, notează EFE.

"Facem apel la un miting în Piaţa Republicii în 30 septembrie la ora locală 17:00 (13:00 GMT)", a anunţat comitetul naţional al opoziţiei, citat de site-ul armean Aysor.am.

Comitetul naţional al opoziţiei a fost creat la 19 septembrie în toiul protestelor împotriva guvernului lui Nikol Paşinian pentru că nu s-a angajat într-un conflict direct cu Azerbaidjanul pentru a-i proteja pe armenii din Karabah.

Opoziţia, care anunţase săptămâna trecută proteste pe termen nelimitat pentru a cere demisia premierului pe care îl consideră vinovat de victoria Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, şi-a suspendat temporar manifestaţiile marţi, în faţa unui exod în masă al etnicilor armeni din regiune.

Potrivit opoziţiei armene, peste 200 de persoane au fost arestate în timpul protestelor care au avut loc între 19 şi 25 septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.