Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzat din toate părțile, Valentin Popa, propunerea PSD pentru Ministerul Educației primește sprijinul rectorilor celor mai importante universități din România

educatie

31 de rectori ai celor mai importante universități din România au transmis un mesaj public de susținere a lui Valentin Popa, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava pentru funcția de ministru al Educației. Cei 31 de rectori susțin că cel propus de PSD este o personalitate de marcă a lumii academice și că îl recomandă ”competența academică și managerială, verticalitatea și implicarea profesională și personală”.

Mesajul rectorilor vine după ce imediat după anunțul de nominalizare în spațiul public au apărut diverse ipostaze și informații cu privire la Valentin Popa care îl prezentau ca un personaj care nu stăpânește limba română și ar fi urcat nu tocmai ortodox treptele academice, dar și alte aspecte care țin de viața sa profesională. Aceste informații au fost apoi urmate de mesaje publice ale unor politicieni prin care i se cere PSD-ului să retragă această propunere.

Iată mesajul celor 31 de rectori - vezi AICI mesajul cu tot cu cele 31 semnături de susținere

”Cu o experiență de peste 25 de ani în educație, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic și cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar și ca președinte al Consorțiului „Academica Plus”, care reunește 11 universități din România.

Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reușit transformarea Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenți, de patru ori mai multe programe de studii, o creștere majoră a fondurilor obținute din activitatea de cercetare și extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei științifice românești, regăsind aici un climat potrivit pentru performanță în dezvoltarea profesională.

Prin punctele de vedere exprimate în cadrul reuniunilor Consiliului Național al Rectorilor, prin luările publice de poziție, domnul rector Valentin Popa a adus contribuții în toate momentele cheie de schimbare în domeniul învățământului superior, susținând excelența și calitatea în educație, dar și accesul echitabil la resurse. S-a dovedit astfel un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic și implicat, care stăpânește mecanismele de funcționare și finanțare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendințele la nivel european și global, toate acestea dublate de disponibilitate pentru dialog și cooperare.

Rectorul Valentin Popa s-a implicat în dezvoltarea legăturii între educația preuniversitară și cea universitară, inclusiv prin susținerea unor evenimente de anvergură cum ar fi Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, organizată la Suceava în anul 2014. Sub conducerea domniei sale, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a dezvoltat Lectoratul de limba română de la Cernăuți, punct de reper pentru păstrarea identității lingvistice și culturale a etnicilor romani din Ucraina, de o deosebită importanță în contextul politic actual. Rectorul Valentin Popa este de asemenea președinte al Consorțiului universităților din Moldova – România – Ucraina.

Susținem astfel numirea domnului rector Valentin Popa în funcția de ministru al educației, competența academică și managerială, verticalitatea și implicarea profesională și personală fiind argumentele care trebuie să stea la baza unei astfel de decizii.”, se spune în mesajul celor 31 de rectori transmis STIRIPESURSE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.