Când ai stomacul plin, cum știe creierul tău că trebuie să te oprești din mâncat? Timp de ani de zile, oamenii de știință au crezut că răspunsul se concentra aproape în totalitate pe neuroni, principalele celule de semnalizare ale creierului, arată Science Daily.
Însă noile cercetări pun sub semnul întrebării această idee, indicând existența unui sistem mai complex care implică și alte tipuri de celule cerebrale, scrie Mediafax.
Un studiu arată că astrocitele, care au fost considerate mult timp celule de susținere, pot juca un rol mult mai activ în reglarea apetitului decât se credea anterior.
Cum este detectat zahărul în creier
Cercetătorii au descoperit o cale de semnalizare necunoscută până acum în hipotalamus, regiunea creierului care controlează foamea și senzația de sațietate. Descoperirile ar putea ajuta în cele din urmă oamenii de știință să dezvolte noi tratamente pentru afecțiuni precum obezitatea și tulburările alimentare.
Procesul începe cu celule cerebrale specializate cunoscute sub numele de tanycite. Aceste celule căptușesc o cavitate plină cu lichid situată adânc în creier și monitorizează glucoza (zahărul care alimentează organismul) pe măsură ce aceasta se deplasează prin lichidul cefalorahidian.
După masă, nivelul de glucoză crește. Tanicitele răspund prin procesarea acestui zahăr și eliberarea de lactat, un produs secundar al metabolismului, în țesutul cerebral din apropiere. Acest lactat interacționează apoi cu astrocitele vecine, declanșând următoarea etapă a comunicării.
Astrocitele preiau controlul apetitului
Astrocitele se numără printre cele mai comune tipuri de celule din creier și au fost considerate în mod tradițional celule de susținere care asistă neuronii. Cu toate acestea, acest studiu arată că ele pot prelua un rol de semnalizare mai direct.
Cercetătorii au descoperit că astrocitele poartă un receptor numit HCAR1 care detectează lactatul. Când lactatul se leagă de acest receptor, astrocitele se activează și eliberează glutamat, un mesager chimic. Acest semnal este apoi transmis neuronilor care suprimă apetitul, ducând la senzația de sațietate.
Într-un experiment, oamenii de știință au introdus glucoză într-un singur tanycit, observând în același timp astrocitele din apropiere. Chiar și această schimbare localizată a declanșat activitatea în mai multe astrocite din jur, arătând cum semnalele se pot răspândi prin rețeaua creierului.
Deși cercetarea a fost efectuată pe modele animale, atât tanicitele, cât și astrocitele există la toate mamiferele, inclusiv la oameni. Acest lucru sugerează că același mecanism ar putea fi la lucru și la oameni. Următorul pas pentru echipa de cercetare este să testeze dacă modificarea receptorului HCAR1 din astrocite poate influența comportamentul alimentar. Această activitate este esențială înainte de a putea fi dezvoltate orice potențiale terapii.
Comentează