Adăpost de animale mistuit de flăcări într-un incendiu cauzat de radiaţiile solare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-08-2021

Actualizat: 17-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un adăpost de animale din satul Balta Raţei, comuna Vânători, a fost mistuit de flăcări în urma unui incendiu cauzat de radiaţiile solare, respectiv de efectul de lupă produs de un ciob de sticlă, a informat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, potrivit Agerpres.

"Două echipaje cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit, marţi, în satul Balta Raţei, comuna Vânători, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un adăpost de animale şi resturi vegetale.

Citește și: Declarație ȘOC în dosarul agenților VIOLENȚI de la SECȚIA 16: „Nu l-am denunțat pe Șeicaru„ ...

În incendiu au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi şi resturi vegetale", a precizat ISU Vrancea.

Potrivit sursei citate, cauza probabilă a incendiului a fost radiaţia solară, efectul de lupă produs de un ciob de sticlă sub acţiunea razelor solare.

Intervenţia pompierilor pentru lichidarea incendiului a durat circa două ore.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri