Fostul preşedinte columbian Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri depuse de o femeie care îl acuză că ar fi acordat contracte publice în schimbul unor relaţii sexuale, a declarat preşedintele Curţii Supreme a ţării., potrivit AFP.
Petro a condus ţara între 2022 şi 2026 şi conduce în prezent opoziţia împotriva noului preşedinte de dreapta radicală, Abelardo de la Espriella. De asemenea, a îndeplinit cinci mandate de parlamentar începând din 1991.
Cazul a ajuns la Curtea Supremă după ce o femeie a depus o plângere, afirmând că ea însăşi şi aproximativ treizeci de persoane au obţinut contracte publice în schimbul unor relaţii sexuale cu Gustavo Petro. Acesta respinge aceste acuzaţii.
„Există fapte care se referă la perioada în care era parlamentar şi altele care se referă la perioada în care era preşedinte”, a explicat sâmbătă presei locale judecătorul Mauricio Lenis, preşedintele celei mai înalte instanţe din ţară.
Dintre faptele denunţate, vor fi făcute publice „cele care au relevanţă penală şi responsabilităţile care ar decurge din acestea”, a adăugat Lenis referitor la anchetele comune cu parchetul, care sunt acoperite de secretul de instrucţie.
O fostă angajată a serviciilor publice, Deicy Jiménez, a publicat un videoclip în care apare alături de Gustavo Petro după o presupusă relaţie sexuală. Imaginile, care au devenit virale, îi arată îmbrăţişându-se şi sărutându-se. Fostul preşedinte a asigurat că va răspunde în faţa justiţiei pentru acuzaţiile de corupţie şi a afirmat pe X că nu s-a folosit niciodată de „un contract de stat pentru a obţine favoruri de la cineva”. El consideră că aceste acuzaţii fac parte dintr-un plan orchestrat de adversarii săi politici.
Nu este prima dată când Petro este criticat pentru comportamentul său faţă de femei. În trecut, el a numit un grup de jurnaliste „păpuşile mafiei”.
































