Fenomenul jocurilor de noroc a atins o răspândire ubicuă în societatea contemporană, fiind accesibil la tot pasul: de la ecranele telefoanelor și laptopurilor, până la agențiile fizice din imediata apropiere. În spatele acestei prezențe constante stă o singură atracție puternică: mirajul unui câștig financiar rapid.
Totuși, realitatea statistică este implacabilă și adesea spulberă acest entuziasm. O cercetare de dată recentă, efectuată în 2024, care a analizat comportamentul a peste 700.000 de participanți la pariuri online, a relevat o cifră dură: doar un procentaj extrem de redus, de 4% dintre jucători, au înregistrat profit net.
Majoritatea covârșitoare a rămas prizonieră ciclului speranței, mizând pe succesul următoarei încercări. Deși aceste date sunt descurajatoare, pasiunea pentru jocul pe mize nu este un fenomen nou. Dimpotrivă, istoria sa se întinde până la zorii civilizației, fiind atestată în manuscrise străvechi și prin artefacte dezgropate din situri funerare, confirmând permanența tentației șansei.
Cum stăteau lucrurile în antichitate
De-a lungul timpului, diverse culturi și-au dat seama de potențialul său perturbator, încercând să îl gestioneze. Atât în China, cât și în Roma antică, au existat legi stricte de reglementare. De asemenea, texte religioase influente, precum Talmudul, conțin prevederi similare, în timp ce Islamul și budismul au impus restricții ferme asupra acestei practici.
În Egiptul antic, jucătorii înveterați puteau fi trimiși la muncă forțată în cariere. Rădăcina obiceiului pare să fi fost una divinatorie. Oamenii aruncau bețe marcate sau alte obiecte, încercând să citească în căderile lor viitorul și voința zeilor.
De la interpretarea semnelor până la parierea pe rezultat a fost doar un pas. Biblia vorbește des despre tragerea la sorți, inclusiv despre episoade în care bunurile erau împărțite astfel.
Un exemplu celebru: gardienii romani trag la sorți pentru haina lui Iisus, în timpul Răstignirii, un episod reluat în toate cele patru Evanghelii și folosit mult timp ca avertisment în disputele împotriva jocurilor de noroc.
În Antichitate, tragerea la sorți nu era percepută ca un joc de noroc în sensul de astăzi. Era mai degrabă legată de ideea unui destin inevitabil.
Ce au observat antropologii
Antropologii au observat că practicile de acest fel înfloreau mai ales în societăți în care credința în zei și spirite era puternică, iar bunăvoința lor putea fi „câștigată”. În multe culturi, sorții erau invocați pentru a face dreptate sau pentru a identifica vinovați în procese.
Chiar și în 1803, în Suedia, astfel de practici încă erau folosite. Nu întâmplător, în greacă, cuvântul pentru justiție, „dike”, coboară dintr-un verb care înseamnă „a arunca”, în sensul de a arunca zarurile.
Europa medievală și modernă timpurie a produs o avalanșă de edicte, decrete și interdicții împotriva jocurilor de noroc. Paradoxal, abundenta lor arată tocmai cât de populare erau aceste practici, în toate straturile sociale.
Dincolo de interdicții, autoritățile au descoperit și o utilitate publică: în secolul al XV-lea, apar loteriile organizate, menite să strângă fonduri. În China, variante precum keno erau atestate chiar mai devreme.
Apoi, odată cu apariția caselor de jocuri legale în secolul al XVII-lea, un alt lucru s-a schimbat: matematicienii au început să studieze sistematic hazardul. Zarurile, cărțile, roata – toate au devenit materiale de laborator pentru ideile din care s-a născut teoria probabilităților.
Pariurile sportive, în forme organizate, prind contur la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în continuarea acestei istorii lungi.
Iar atitudinea oficială s-a schimbat lent, dar vizibil: de la stigmatul păcatului, la eticheta de viciu și slăbiciune umană, apoi la percepția unei activități în mare măsură inofensive, chiar distractive. Internetul a accelerat totul.
Accesul a devenit instantaneu, jocurile s-au mutat în buzunar, iar limita dintre timp liber și miză s-a subțiat. La începutul secolului XXI, aproximativ patru din cinci persoane din țările occidentale jucau ocazional.
Creșterea numărului de jucători a adus însă în prim-plan un cost uman greu de ignorat: jocul de noroc patologic. În anii 1980 și 1990, această dependență a fost recunoscută în mai multe țări ca tulburare cognitivă, afectând puțin peste 1% din populație.
Au apărut programe de tratament și terapii dedicate, încercând să răspundă unei probleme care, dincolo de statistici, înseamnă vieți bulversate, familii puse la încercare și bugete personale prăbușite. În acest tablou întins pe milenii, cifrele actuale își păstrează claritatea tăioasă.
Jocurile de noroc online promit mult, dar distribuie rar. Doar 4% dintre jucători au reușit să câștige bani, potrivit studiului din 2024.
Restul mizează pe noroc, într-o istorie care, de la bețe marcate până la aplicații pe telefon, continuă să se joace cu aceeași întrebare: ce aduce următoarea aruncare.
Comentează