Un cunoscător susţine însă că tot ce s-a spus despre piesa de pe mâna premierului sunt prostii şi că în fapt avem a face cu un ştift.
"Ca să fie clar, cum este cu ceasul lui Ponta!
Ceasul lui Ponta, prezentat pe rețelele de socializare a fi unul de zeci de mii de euro, este un știft pentru cine știe ce-s alea ceasuri, este un Girard Perregaux, "1945 XXL", stil art deco, nicidecum un Patek Philippe Gondolo. Este apărut direct ratat, un ceas zis bărbătesc, de dimensiuni bărbătesti, dar cu design de damă, care zace nevândut și căruia unii importatori i-au tot redus prețul, până când au renunțat să-l mai comercializeze. Zac nevândute pe Chrono24, la preț de până 7000 E, noi, iar la TOP Ceas, în Cluj, se vindeau acum câțiva ani, tot noi, cu ceva peste 4000 E. La pre-owned, unde colecționarii se chinuie să scape de ele, costă în jur de 3000 E, și cu o tocmeală zdravănă pot fi luate bine sub 3000E. Nu este din aur alb sau platină, cum se manâncă rahat, ci din oțel, modelul "mic secundar", așa cum poartă Ponta, este făcut doar din oțel. Sunt chiar surprins că premierul, om umblat, poarta așa ceva! În mod sigur l-a primit cadou de la cineva care nu știa cum să scape de ceas și, în mod cert, Ponta nu se pricepe la ceasuri. Cu mult mai putini bani, ar fi putut avea la mână un ceas de clasă, mai elegant și mult mai bine echipat.
Cum proștii când sunt puțini se cheamă că nu-s destui, vicepreşedintele PMP, Claudiu Palaz, a anunțat că va sesiza Agenţia Naţională de Integritate, în vederea cercetării premierului Victor Ponta, pentru că ceasul nu este trecut în declarația de avere.", susţine Mirel Curea pe pagina sa de Facebook.
Adevărul despre ceasul lui Ponta: Este un ştift
Ceasul cu care s-a afişat premierul la ultima şedinţă de guvern a făcut furori pe internet. Se spunea despre el că este un ceas exclusivist cu un preţ ameţitor.
Explorează subiectul
Articole Similare

483
Stai acasă și conduci o mașină reală. Noul proiect care le permite oamenilor să șofeze de pe canapea
483

977
Despăgubire record pe malpraxis: O doctoriță din București va plăti 80.000 de euro pentru că a pus în pericol viața unei femei
977

1.984
Trump dă de pământ cu Putin și Medvedev: ‘Tigru de hârtie’ și ‘om prost’ – ce soluție propune pentru pacea din Ucraina
1.984

134
Prețul gigacaloriei rămâne neschimbat. Bujduveanu promite iarnă fără facturi mai mari la căldură
134

1.463
Medvedev vorbește de un posibil război cu Europa: 'Rusia a venit întotdeauna în Europa doar ca eliberator, nu ca invadator'
1.463

1.407
Un colos al trecutului învie din propria cenușă: Bijuteria industrială din Pipera se reinventează
1.407

433
Curățenia de toamnă te poate costa scump. Românii riscă amenzi serioase dacă dau foc la frunze chiar și în propriile gospodării
433

1.137
Tristan Tate izbucnește legat de alegerile din Republica Moldova: Mi se rupe! Nu sunt clovnii mei
1.137

867
Trump susține că Nobelul pentru Pace va fi acordat unui 'tip fără merite': Președintele SUA repetă că este dezamăgit de Putin
867

1.442
România, preț triplu la energie față de UE - Bogdan Ivan cere anchete la ANRE după semnalul dat de Nicușor Dan: 'Cum Doamne se întâmplă...' / Ultimatum de 60 de zile
1.442

465
Italia își retrage fregata care trebuia să ducă ajutoare în Gaza: Se tem de un conflict diplomatic cu Israelul
465

1.082
VIDEO Nicușor Dan dezvăluie când va merge în SUA, pentru întâlnirea cu Donald Trump: Cum evoluează discuțiile pentru Visa Waiver
1.082

997
VIDEO De ce durează numirea noilor șefi la SRI și SIE. Nicușor Dan: 'E o chestiune politică, na'
997
Comentează