Adevarul din spatele aparentelor: “Ceea ce avem noi în Londra … nu este viaţă”!

Soferita romanca UBER, din Marea Britanie:”La 5.30 pornesc aplicaţia.In Londra câştig între 3-600  lire pe săptămână, insa raman cu mai nimic! Londra m-a dezamagit” Cu 40.000 de şoferi şi peste 3,5 milioane de utilizatori, Uber este de departe cel mai popular serviciu de taxi din Londra, însă nu toţi cei care lucrează pentru compania americană în Marea Britanie sunt mulţumiţi.

Când a ajuns prima dată în Londra, Elena I. visa să aibă o carieră uimitoare care să-i permită să poarte haine elegante şi să lucreze într-un birou. Dar lucrurile nu au ieşit aşa cum şi-a propus. “Londra m-a dezamăgit”, a spus ea pentru Financial Times.

În România, Elena se ocupa de contractele clienţilor pentru compania de electricitate Enel. „Adevărul este că am avut o viaţă mult mai bună în România”, măsturiseşte ea. Este adevărat că în Londra câştigă între 300 şi 600 de lire sterline pe săptămână (înainte de impozitare), faţă de salariul mediu lunar de 600 de lire sterline din România, dar în Londra, cheltuielile ei – chiria, maşina, benzina, mâncarea, contractul la telefon – sunt mult mai mari.

„Dacă ne pierdem locul de muncă (n. red. – ea şi iubitul ei), nu vom putea plăti pentru maşinile şi telefoanele noastre”. Stres. Epuizare. Bani. Aceste lucruri nu sunt niciodată departe de multe dintre gândurile unui londonez. Dar pentru Elena este diferit. „Londra este un oraş al sclavilor. Se fac bani atât cât să supravieţuieşti. Şi nu mai mult.”

„Dimineţile sunt întotdeauna la fel. Aproximativ 30% din cetăţeni sunt foarte supăraţi. Ne învinovăţesc pentru trafic. Pentru vreme”, spune ea. „Ne tratează cum nu ar trata niciodată un şofer de taxi obişnuit. Unii dintre ei se comportă ca şi cum ar fi stăpânii noştrii”. Cursele pe care le face dimineaţa şi care îi plac Elenei sunt cele de la sfârşit de săptămână. „Îţi voi spune un lucru care îmi place: beţivii liniştiţi. Ei cântă, râd. Chiar şi cei care sunt supăraţi se liniştesc când vine dimineaţa. Lumina zilei îi calmează pe toţi.”

Elena a avut parte de-a lungul celor trei ani de când lucrează în Londra şi de situaţii neplăcute, când oamenii pe care îi ducea din punctul A în punctul B devineau violenţi, înjurau şi se legau de faptul că este imigrantă. Un astfel de episod a făcut-o o dată să plângă: ”Voiam acasă.”