Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adio motoare pe benzină și motorină în UE! S-a ajuns la un acord pentru interdicție începând cu 2035

http://www.green-report.ro
mașini, noxe, poluare

Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat luni sfârşitul motoarelor termice la maşini noi - începând din 2035 -, după ce Germania şi-a ridicat blocajul în schimbul unei derogări în cazul carburanţilor sintetici, relatează AFP și news.ro.

Textul obligă automobilele noi să nu mai emită deloc dioxid de carbon (CO2) - interzicâ de facto vehiculele pe benzină, motorină şi hibride -, în favoarea celor electrice.

Acest text urmează să fie introdus pe ordinea de zi a unei reuniuni, marţi, a miniştrilor Energiei din UE, în vederea adoptării sale oficiale, anunţă preşedinţia suedieză a Uniunii.

Această reglementare este unul dintre pilonii planului euroean de luptă împotriva modificărilor climatice care ţinteşte atingerea neutralităţii carbonului în 2050.

Germania a obținut o concesie pentru o tehnologie alternativă

Berlinul şi-a stupefiat partenerii, la începutul lui martie, când a blocat planul, în ultimul moment, după ce acesta a fost adoptat, la jumătatea lui februarie, de către Parlamentul European (PE) reunit în sesiune plenară,. în urma undei verzi a statelor membre UE, inclusiv a Germaniei.

Pentru a-şi justifica răzgândirea - extrem de rară în acest stadiu al procedurii -, Germania a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere care să deschidă calea automobilelor care funcţionează cu carburanţi de sinteză.

Această tehnologie - controversată şi care se află în dezvoltare - constă în a produce carburant pe baza CO2 rezultat din activităţi industriale.

Ea este apărată de producători de mărci de lux germani şi italieni şi urmează să permită folosirea motoarelor termice după 2035.

Comisia Europeană şi Germania au anunţat sâmbătă că au ajuns la un acord în vederea deblocării textului, care rămâne neschimbat.

Bruxellesul acceptă să se angajeze mai ferm în domeniul carburanţilor de sinteză - printr-o iniţiativă separată, care urmează să fie validată până în toamna lui 2024.

Vehicule echipate cu un motor cu combustie urmează să poată fi înamtriculate după 2035, dacă folosesc exclusiv carburanţi neutri în emiterea de CO2, şi-a exprimat satisfacţia ministrul german al Transporturilor Volker Wissing.

Numeroşi experţi consideră însă că tehnologia carburanţilor de sinteză are puţine şanse să se impună pe piaţă şi că priveşte, în cel mai bun caz, o minoritate de automobile de lux.

Această tehnologie este contestată de către ONG-uri de mediu, care o consideră costisitoare, energivoră şi poluantă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.