Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Administrația de la Moscova îl recunoaște pe Nicolas Maduro drept președintele legitim al Venezuelei

RTV.net
nicolas maduro

Administrația de la Moscova îl recunoaște pe Nicolas Maduro drept președintele legitim al Venezuelei și consideră că încercările externe de a uzurpa puterea încalcă legislația internațională, a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, citat de Reuters, potrivit mediafax.

Citește și: Articulații sănătoase, indiferent de vârstă. Alimentele care fac minuni în acest domeniu

Dimitri Peskov a transmis că ingerințele externe în Venezuela sunt „inacceptabile” și că declarațiile oficialilor americani privind o posibilă intervenție militară sunt „extrem de periculoase”.

Rusia acuză Statele Unite că încearcă să uzurpe puterea în Venezuela și că îl subminează pe președintele Nicolas Maduro prin susținerea protestelor din Venezuela.

„Considerăm că încercarea de a uzurpa puterea autorității din Venezuela contrazice și încalcă principiile de bază ale legislației internaționale”, a declarat Dimitri Peskov.

De asemenea, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a declarat susținerea pentru omologul său din Venezuela, Nicolas Maduro, după ce liderul opoziției de la Caracas s-a declarat președinte interimar.

Potrivit lui Ibrahim Khalin, purtătorul de cuvânt al Administrației prezidențiale din Turcia, Erdogan i-a transmis lui Maduro: "Fratele meu Maduro! Rezistă, te susținem".

Juan Gauido, liderul opoziției din Venezuela, s-a autoproclamat președinte interimar miercuri, obținând susținerea Statelor Unite și a mai multor state din America Latină. Președintele Nicolas Maduro, care ar fi preluat al doilea mandat în urma unor alegeri frauduloase, a rupt miercuri seară relațiile cu Statele Unite.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis miercuri să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Maduro a anunțat ruperea relațiilor diplomatice și a oferit personalului american 72 de ore de a părăsi Venezuela.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.