Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea va interzice evacuarea în Marea Neagră a apelor provenite din fundaţiile imobilelor

turistderomania.ro
statiune olimp litoral

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea (ABADL) a anunţat că va interzice evacuarea în Marea Neagră şi în lacurile din Dobrogea, a apelor provenite din fundaţiile imobilelor aflate în construcţie pe litoral deoarece analizele privind calitatea apei din pânza freatică au arătat că zona Dobrogei Centrale şi de Sud este o zonă vulnerabilă la nitraţi, înregistrându-se depăşiri frecvente ale azotului, potrivit news.ro.

ABADL a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că va interzice evacuarea în Marea Neagra şi în lacurile dobrogene a apelor (de epuisment) provenite din fundaţiile imobilelor aflate în construcţie pe litoralul românesc, precizând că măsura este absolut necesară pentru păstarea stării ecologice bune a mării şi a lacurilor.

“Specialiştii ABADL au constatat în urma analizelor efectuate în zona litorală în ceea ce priveşte calitatea apei din pânza freatică că, zona Dobrogei Centrale şi de Sud, este o zonă vulnerabilă la nitraţi, având depăşiri frecvente ale azotului prin diverşi parametri ai ciclului azotului, respectiv amoniu (NH4), azotiţi (NO2) şi azotaţi (NO3). Apa subterană din zonă are o stare chimică slabă din anul 2010 până în 2018 (Raportului Tehnic privind Gospodărirea Apelor Subterane pentru anul 2019 fiind în curs de elaborare)”, se arată în comunicat.

De asemenea, directorul ABADL, Bogdan Bola, a menţionat că, în ultimii ani, calitatea apei din pânza freatică a suferit modificări atât din cauza produselor chimice folosite în activităţile agricole, cât şi din cauza amenajării de fose septice din pământ în incinta gospodăriilor.

DOCUMENT intern al Guvernului SUA: Pandemia de coronavirus va BUBUI în următoarele zile

“În ultimii ani, parametri calitativi ai apei din pânza freatică au suferit modificări din cauza produselor chimice folosite de-a lungul anilor în activităţile agricole. De asemenea, aceşti parametri prezintă modificări şi din cauza amenajărilor de fose septice din pământ în incinta gospodăriilor ridicate de constănţeni, fose care nu împiedică scurgerile în pânza de apa freatică, ceea ce a dus în final la contaminarea apelor din fântâni, singurul strat de acvifer freatic necontaminat rămânând cel de mare adâncime”, a declarat Bogdan Bola.

El a precizat că antreprenorii care fac astfel de evacuări ale apelor provenite din pânza freatică pot investi în microstaţii de epurare.

“Deşi apele de epuisment sunt ape convenţional curate, în zonă s-au constatat modificări ale unor parametri (o concetraţie mărită a azotatului de amoniu, nitriţi şi nitraţi), cel mai probabil din pânza de apă freatică contaminată. Pentru a împiedica o modificare a valorilor caracteristice apelor costiere, s-a decis sistarea evacuărilor de acest tip în Marea Neagră sau în lacurile din apropiere. Antreprenorii care trebuie să facă astfel de evacuări ale apelor provenite din pânza freatică în timpul săpăturilor executate la ridicare unor blocuri, cartiere rezidentiale, (unde este nevoie de săpături la o adâncime considrabilă pentur turnarea fundaţiilor), pot investi în microstaţii de epurare pentru a nu modifica caracteristicile apelor costiere atunci când evacuează în sursele naturale sau pot evacua în sistemul de canalizare prevăzut cu staţii de epurare”, a precizat Bogdan Bola.

ABADL a mai explicat faptul că apele de epuisment sunt apele provenite din pânza freatică care sunt evacuate de la săpăturile diferitelor construcţii rezidentiale şi turistice de pe litoralul românesc pentru a se putea executa lucrări pe o suprafaţă uscată. “Acestea nu sunt ape uzate care provin din activităţi casnice, sociale sau economice, care să conţină substanţe poluante sau reziduuri care să-i altereaze caracteristicile fizice şi chimice iniţiale”, a mai transmis ABADL.

Potrivit Legii Apelor nr. 107 /1996 ABADL acordă un act de consultanţă tehnică la solicitările agenţilor economici privind evacuarea apelor de epuisment în Marea Neagră şi lacuri, prin care se stabileau obligaţiile legale ale solicitantului în timpul şi după finalizarea evacuării apelor de epuisment.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.