Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Administraţia Biden poate continua să expulzeze rapid familii de migranţi care trec frontiera dinspre Mexic

Agerpres - Reuters
imigranti mexic sua

Autorităţile Statelor Unite pot continua să expulzeze rapid familii de migranţi care trec frontiera dinspre Mexic, dar ar trebui să evite trimiterea lor acolo unde acestea riscă persecuţii sau tortură, a decis vineri o Curte federală de Apel, transmite Reuters.

Hotărârea menţine în mare parte restricţiile impuse de administraţia fostului preşedinte Donald Trump pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, chiar dacă multe alte interdicţii antiepidemice la frontieră au fost ridicate, potrivit Agerpres.ro.

Un grup de migranţi afectaţi, reprezentaţi de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) şi alte organizaţii non-profit, au contestat în instanţă politica de expulzare cunoscută drept Titlul 42, pe care administraţia democrată a lui Joe Biden, instalată la începutul lui 2021, a păstrat-o în mare parte în vigoare.

Organizaţiile au argumentat că expulzările sunt ilegale, însă completul Curţii de Apel nu a fost de acord, considerând că este probabil că migranţii respectivi 'nu au dreptul de a se afla în Statele Unite, iar executivul îi poate expulza imediat'.

Totuşi, judecătorii au adăugat că 'executivul nu poate expulza cetăţeni străini într-o ţară unde viaţa lor ar fi ameninţată din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniei politice' sau 'într-o ţară unde este probabil că vor fi torturaţi'.

Administraţia Biden s-a luptat pentru a menţine ordinul Titlul 42, emis în martie 2020 de Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC). Numeroşi politicieni democraţi, experţi medicali şi activişti pro-migranţi se opun ordinului, considerând că el taie în mod ilegal accesul la azil şi nu este susţinut de dovezi ştiinţifice.

Arestările la frontieră au atins în 2021 niveluri record în primul an al mandatului lui Biden şi ar putea creşte şi mai mult în anul în curs, au declarat oficiali pentru Reuters în ianuarie.

Un judecător federal a stabilit în septembrie că politica Titlului 42 nu le poate fi aplicată familiilor, dar administraţia Biden a contestat decizia.

La începutul preşedinţiei sale, Joe Biden exceptase copiii de la politica de expulzare. De la instalarea sa la Casa Albă, peste un milion de migranţi au fost expulzaţi în baza ordinului. Mulţi dintre ei sunt persoane care au trecut frontiera mai mult decât o dată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.